La recepția de Ziua Națională de la Cotroceni, Iohannis a cerut PNL și PSD „măsuri imediate” de creștere a nivelului de trai – VIDEO

iohannis

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, în discursul de la recepția de Ziua Națională, de la Palatul Cotroceni, despre provocările care apar în situații de criză. Președintele a evocat amintirea celor care, însuflețiți de patriotism și conduși de viziunea unei națiuni moderne, au înfăptuit Unirea la Chișinău, la Cernăuți, la Iași, la Alba-Iulia și la București.

„Valorile și idealurile în care au crezut și pentru care s-au jertfit înaintașii noștri în Primul Război Mondial, pe Jiu, la Dragoslavele ori în bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz sunt temelia României puternice. Aceste valori și idealuri ne-au dat mereu forța de a merge înainte, chiar și în cele mai dificile vremuri. Însă tocmai astfel de puncte de cotitură ne arată care ne sunt adevăratele repere, clarifică diferența dintre bine și rău și ne determină să ne asumăm principiile în care credem. Dificultățile ne întăresc și dau semnificație mesajului Zilei noastre Naționale peste generații, și anume că, în momentele majore ale istoriei, noi, românii, suntem solidari, punem în valoare ceea ce ne unește și devenim, împreună, mai puternici și mai respectați”, a spus șeful statului.

El susține că sărbătoarea din acest an „ne găsește într-un nou context tensionat, provocat de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, un stat independent și suveran, care dă lumii întregi, de peste nouă luni, un vibrant exemplu de luptă pentru apărarea libertății și a democrației”.

„Războiul de la granițele noastre a declanșat o criză de securitate, o criză energetică și o criză umanitară și a generat, totodată, o ascensiune a extremismelor și a discursului urii. Trăim timpuri foarte complicate, care ne pun la încercare și ne testează inclusiv sistemul de valori”, a mai spus Iohannis.

Președintele spune că avem mare nevoie să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice și să nu ne îndepărtăm de ele.

„Izolaționismul și teoriile populiste care clamează un fals naționalism arhaic sunt perfide și deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, așa cum se întâmplă acum. Când oamenii se simt debusolați, apăsați de grijile prezentului, ei cad mai ușor pradă manipulării și dezinformării”, a adăugat Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a îndemnat joi partidele politice, într-un discurs susținut la Palatul Cotroceni de Ziua Națională a României, să ia măsuri care să crească veniturile populației pentru că românii vor rezultate „imediate”.

„România este un pilon de securitate și o țară stabilă care a făcut progrese semnificative și reforme consistente în domeniul justiției. Această realitate este recunoscută de Comisia Europeană care a dat undă verde ridicării MCV pentru țara noastră, este încă o dovadă că România se dezvoltă accelerat și este membru al marii familii europene. În anii care vor urma avem multe de făcut să clădim o țară prosperă care să aibă o voce fermă. Cetățenii au în mod firesc mari așteptări de la clasa politică mai ales în această perioadă dificilă. Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, un proces pe care eu îl văd ireversibil dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile și imediate pentru creșterea bunăstării și nivelului de trai. Țara noastră are la dispoziție fonduri prin PNRR și prin alte programe europene pentru a produce schimbările necesare și îndemn autoritățile să utilizeze toate instrumentele disponibile”, a declarat șeful statului.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu