Iulian Călin de la Delfinariu spune că este „sabotat” de o firmă „abonată” la contractele instituției – VIDEO

iulian calin

O scrisoare adresată președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost transmisă recent de către un sindicat – sau cel puțin așa se recomandă – din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Aceștia au lansat acuzații grave asupra directorului general Iulian Călin (USR), despre care spun că a condus autoturismul instituției în stare de ebrietate și a provocat un grav accident rutier. Potrivit sindicatului, Iulian Călin s-ar folosi de cercul de apropiați pentru a avea dosarul mușamalizat și să scape de cercetarea penală. Informațiile, sub forma unei scrisori deschise pentru președintele Consiliului Județean Constanța, au relevat și combinațiile cu ucrainenii și alte aspecte din interiorul instituției.

Marți, Iulian Călin a organizat o conferință de presă la sediul instituției. Acesta a recunoscut faptul că a încălcat legea de cel puțin două ori în ziua respectivă: nu avea ordin de transport și nici posibilitatea de a conduce mașina instituției, accidentul fiind produs la Slobozia:

Totuși, deși nu a spus concret, Iulian Călin a arătat faptul că o societate comercială – Scaf Construct 81 SRL – este abonată la contractele instituției încă din 2017, fie că vorbim de hrana pentru animale sau lucrări de construcții în incinta CMȘN Constanța. Potrivit lui Iulian Călin, lista nenorocirilor pe care le-a depistat în instituție este una lungă, de exemplu abia acum se instalează 104 camere video, până în prezent fiind funcționale doar 6 și care filmau aleile; s-au descoperit gropi făcute intenționat pentru haitele de câini maidanezi, care au atacat și au omorât animalele ș.a.m.d. Iulian Călin este convins că toate acestea i se trag de la faptul că a instituit o anumită organizare în instituție, una eficientă, spre deosebire de dezmățul din fostul mandat:

Iulian Călin a fost vizat de un control al Consiliului Județean Constanța și care ulterior i-a trasat o serie de obiective pe care le are de îndeplinit. Consiliul Județean Constanța nu s-a pronunțat public cu privire la comportamentul lui Iulian Călin, iar acesta, deși a promis astăzi că va pune la dispoziție mai multe rapoarte și contracte, între timp… a uitat. De asemenea, deși a vorbit de mai multe gropi făcute special pentru haite de maidanezi, în teren nu a reușit să arate nici una.

iulian calin1
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu