SEAS 2022, la final: 10.000 de oameni la spectacole! Șimșensohn, uimit: 90% dintre spectatori au fost… constănțeni

teatru seas 3

Directorul general al Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, a prezentat, miercuri, bilanțul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului. Astfel, după nu mai puțin de 40 de spectacole susținute în fața publicului de la malul mării, 8.000 de oameni și-au cumpărat bilete să vadă teatru de cea mai bună calitate, la care se adaugă alte 2.000 de persoane care au participat la evenimentele artistice gratuite, marca SEAS. Șimșensohn a mai precizat faptul că s-au vândut bilete în valoare de  280 de mii de lei și că cei mai mulți spectatori au fost din rândul constănțenilor, și nu a turiștilor, cum a preconizat inițial:

„În 2019, când am venit în Constanța, am continuat evenimentele Miturile Cetății. Anul 2020 a fost anul Be safe, de la Best Summer Art Fest. Acest Be safe mi s-a părut corect în contextul pandemiei. Și s-a ajuns astfel la ideea de teatru în aer liber. Asa s-a născut ideea festivalului SEAS. Trebuia ca si Ministerul Culturii să fie implicat în proiect, dar anul acesta nu s-a mai putut. (…) Ne-am aşteptat cumva şi am greşit în estimările noastre… Am crezut că vor fi mult mai mulţi turişti decât localnici… De asta ne-am şi dus, am dus roll-up-uri din astea în hoteluri din Mamaia, destul de multe şi am crezut că vor fi foarte mulţi turişti. Nu! Pot să vă spun că văzându-i şi stând de vorbă cu oamenii, ne-am dat seama că 90% din spectatori erau constănţeni, ceea ce mi se pare foarte bine. Mi se pare un lucru foarte bun. Foarte mulţi dintre ei revenind…pur şi simplu îi recunoşteam de la un spectacol la altul. Am început să îi cunoaştem, să îi ştim, să îi salutăm. (…) Cred că ne-a iubit Dumnezeu! A plouat mult vara asta, însă numai o dată când aveam spectacol. Un singur spectacol amânat din cauza ploii. (…) Şi noi cred că merităm, la un moment dat, să căpătăm statutul de instituţie de interes naţional. Nu neapărat de Teatru Naţional, pentru că denumirea asta o au teatrele din subordinea Ministerului Culturii. Nu cred că trebuie să schimbăm autoritatea. E important că suntem în subordinea Consiliului Judeţean şi a autorităţii locale, cu care trebuie să vă spun sincer că avem o relaţie foarte bună şi o relaţie de respect reciproc, dar putem căpăta, se capătă prin Hotărâre de Guvern, statut de instituţie de interes naţional. Pot să vă spun că Dobrogea, în acest moment, este singura regiune istorică din România care nu are un Teatru Naţional”, a spus Șimșensohn.

simsensohn

Bugetul necesar pentru organizarea Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului a fost de aproximativ 1 200 000 de lei, bani primiți de la Consiliul Județean Constanța. În prezent, actorii Teatrului de Stat Constanța repetă pentru următoarea premieră, un spectacol în regia lui Radu Afrim. Acesta face un colaj de scene care are la bază o colecție de texte contemporane, cu o temă comună, marea. Premiera spectacolului va fi în luna octombrie, a mai spus președintele instituției de cultură.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu