Confruntare la vârf în PSD Constanța. Cîrjaliu de la Agigea și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al organizației județene

Organizația PSD Constanța intră în plin proces de alegeri interne, cu o confruntare clară la nivel de conducere. Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea și vicepreședinte PSD Constanța, și-a depus oficial candidatura pentru funcția de președinte, poziționându-se direct împotriva lui Daniel Georgescu, deputat PSD și președinte interimar, care este considerat favoritul pentru preluarea conducerii permanente a organizației. Alegerile interne sunt programate pentru 24 aprilie 2026, iar tensiunile din interiorul partidului se intensifică pe măsură ce se apropie data scrutinului.
Cristian Cîrjaliu nu este un adversar anonim. Vicepreședintele PSD Constanța a fost extrem de vocal în criticile sale la adresa conducerii actuale și, în special, la adresa lui Daniel Georgescu. Într-o declarație publică, Cîrjaliu a spus clar: „Daniel Georgescu nu este președinte al PSD Constanța” și „Voi candida la funcția de președinte al PSD Constanța”. În februarie 2026, Cîrjaliu a luat o decizie simbolică puternică: a părăsit ședința Biroului Permanent Județean, alături de Liviu Brăiloiu, în semn de protest. Gestul aparent inexplicabilna marcat o rupere clară cu conducerea interimară și a semnalat că opoziția din interior nu va accepta pur și simplu preluarea puterii de către Georgescu.
Cristian Cîrjaliu are un trecut politic complex. În 2020, a fost trimis în judecată de DNA pentru expropriere abuzivă. Totuși, a fost achitat în prima instanță de Tribunalul Constanța, ceea ce i-a permis să-și continue activitatea politică. Această situație judiciară nu este neglijabilă în contextul actual. Într-o mișcare care reflectă tensiunile interne, Eduard Martin, vicepreședintele PSD Constanța, a depus o solicitare de excludere a lui Cîrjaliu din partid, pe motiv de „atingere a imaginii partidului”.
Daniel Georgescu, deputat PSD și președinte interimar, a fost confirmat în funcție de Comitetul Politic Național al PSD pe 1 februarie 2026. El este considerat favoritul pentru preluarea președinției permanente a organizației județene. Georgescu lucrează la consolidarea poziției sale și la mobilizarea susținătorilor. Conform surselor TOMIS NEWS, acesta ia în calcul mai multe mișcări strategice în această perioadă. Conducerea centrală a PSD nu a rămas neutră. Pe 26 februarie 2026, Sorin Grindeanu, prim-ministru și lider PSD, și Claudiu Manda, secretar general PSD, au participat la o ședință a PSD Constanța. Prezența lor a fost o declarație clară: alegerile interne din Constanța sunt importante pentru partid, iar conducerea centrală urmărește procesul de apropiere. Grindeanu și Manda au marcat „începutul oficial al procesului de alegeri interne”, semnalizând că Partidul Social Democrat ia în serios reorganizarea și stabilizarea conducerii din Constanța, sub „bagheta” lui Georgescu.
În fundal, se mișcă și Ion Dumitrache, președintele suspendat al Organizației Municipale PSD Constanța. Dumitrache dorește să revină în partid după autosuspendare și prezența sa la ședința din februarie a creat tensiuni suplimentare. Implicat în dosare DNA privind Portul Constanța (corupție, mită), Dumitrache rămâne o figură controversată în peisajul politic local, total dezagreat însă de București.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


