EUR: 4.9748 RON

🌙7°CConstanța

2025, anul cu mai multe zile libere de la stat, pentru bugetari

În anul 2025, angajații din România vor primi 17 zile libere de la stat, iar 13 dintre acestea vor pica în timpul săptămânii. La începutul fiecărui an, angajații se interesează cu privire la zilele libere pe care le vor avea și la datele în care acestea vor cădea, pentru a-și putea organiza din timp vacanțele. În anul 2025, angajații vor beneficia de 17 zile libere oferite de stat, dintre care patru vor fi în weekend, iar 13 vor fi în timpul săptămânii.

Luna ianuarie este deosebit de generoasă cu angajații din România, oferindu-le cinci zile libere de la stat. Primele două zile ale anului 2025 sunt sărbători legale, acestea fiind imediat după Anul Nou. Anul 2025 introduce două noi zile libere legale în ianuarie: pe 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza, și pe 7 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, conform zileliberelegale.ro. Aceste două sărbători cad în timpul săptămânii, mai precis luni și marți, ceea ce le permite angajaților să își planifice o minivacanță de 5 zile, începând cu 1 ianuarie și terminând pe 6 ianuarie 2025. Ultima sărbătoare legală din ianuarie 2025 este pe 24 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române.

Paștele catolic și cel creștin ortodox coincid în 2025, fiind sărbătorite pe 20 aprilie, ceea ce înseamnă că angajații vor beneficia de zile libere în aceeași perioadă. Minivacanța de Paște începe pe 18 aprilie, când se marchează Vinerea Mare, continuă cu 20 aprilie 2025, ziua Paștelui, și se încheie pe 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște.

În luna iunie, două dintre cele trei sărbători legale cad în weekend: Ziua Copilului și prima zi de Rusalii, care este sărbătorită pe 8 iunie 2025. Cu toate acestea, românii pot planifica o minivacanță de Rusalii, având și a doua zi de Rusalii liberă, care cade luni, pe 9 iunie 2025, conform informațiilor de pe site-ul zileliberelegale.ro.

Minivacanțe pe care le vor avea românii în 2025

· 2 ianuarie — Anul Nou

· 6 ianuarie — Bobotează

· 7 ianuarie — Sfântul Ion

· 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române

· 18 aprilie — Vinerea Mare

· 20- 21 aprilie — Paștele

· 1 mai — Ziua Muncii

· 1 iunie — Ziua Copilului

· 8- 9 iunie — Rusalii

· 15 august — Adormirea Maicii Domnului

· 30 noiembrie — Sfântul Andrei

· 1 decembrie — Ziua Națională a României

· 25- 26 decembrie — Crăciunul

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *