2 Aprilie: Ziua Internaţională de conştientizare a autismului. Deputatul Rizea: „M-am luptat în Parlament pentru implementarea legii care prevede decontarea tratamentelor stomatologice”

Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg, privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. Prin marcarea acestei zile, medicii îşi propun să atragă atenţia, în special a părinţilor, asupra acestei probleme de sănătate, a simptomelor şi manifestărilor maladiei, pentru a fi depistată timpuriu la copii.
În ajutorul celor mici în acest sens, deputatul social-democrat constănțean Cristina Rizea a inițiat recent în Parlament o serie de acte normative:
„Pe 2 aprilie sărbătorim Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului și diversitatea și perspectivele minunate pe care le aduc persoanele cu autism în lumea noastră. În România 2 din 10 copii sunt diagnosticați cu autism. M-am luptat în Parlament pentru implementarea legii care prevede decontarea tratamentelor stomatologice pentru acești copii, din dorința de a ușura costurile financiare pe care părinții le suportă când vine vorba de tratamentele micuților”, a transmis deputatul Rizea.
Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, care poate apărea la naştere sau până în jurul vârstei de doi ani. Autismul este un sindrom comportamental caracterizat prin dificultăţi în comunicare şi limbaj şi este întâlnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual, etc.
La copilul până la un an lipseşte „înviorarea” în prezenţa mamei, ei nu zîmbesc la demonstrarea diferitor jucării, lipseşte simţul foamei, au dereglări de somn, excitabilitate. Lipsa reacţiei la prezenţa sau absenţa mamei persistă şi la vârste mai înaintate. Aceşti copii au joasă capacitatea de diferenţiere a fiinţelor şi obiectelor din jur, ei au frică de tot ce apare nou în anturaj.
La vârsta de 2-3 ani la ei apar alte mişcări steriotipe (fuga „pe cerc”, diferite sărituri), ei se joacă cu obiecte, ce nu au destinaţia de joc (hîrtiuţe, cârpuleţe, cutiuţe), refuză contactul cu semenii lor, preferând „singurătatea”, jocurile au un caracter monoton, steriotip. Până la vârsta de 5-6 ani copilul-autist nu răspunde la întrebări, deşi ştie să vorbească. La majoritatea copiilor-autişti se evidenţiază insuficienţa intelectuală secundară, sau retard mintal şi la circa 40% din ei se constată insuficienţa intelectuală uşoară, sau intelect normal.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


