Ziua Veteranilor de Război, cinstită de Forțele Navale

naval 1 1 scaled

Marinarii militari participă vineri, 29 aprilie, la o serie de activități dedicate „Zilei Veteranilor de Război”, în semn de recunoștință pentru sacrificiile făcute de înaintașii noștri pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a României. Această dată a fost stabilită prin Hotărâre de Guvern, în urma Înaltului Decret din data de 29 aprilie 1902, promulgat de Regele Carol I, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență, prin care a fost instituit, pentru prima dată, titlul de ,,Veteran de Război”.

La Constanța, ceremonia de comemorare a veteranilor căzuți la datorie va avea loc, începând cu ora 11.00, în Cimitirul Central, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, iar la Mangalia, marinarii militari vor participa la o ceremonie militară și religioasă și vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piața Republicii, de la ora 09.00. Marinarii fluviali și infanteriștii marini vor participa, la ora 12.00, în garnizoanele Tulcea, la Troița Eroilor Marinari, și Babadag, la Monumentul Eroilor, la ceremonii militare și religioase, pentru a-i comemora pe militarii români care au luptat în numele independenței țării.

În București, la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, conducerea și reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor participa, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară și religioasă.

În semn de respect și apreciere, reprezentanții Forțelor Navale Române, în parteneriat cu Asociația „Alături de Eroi”, vor oferi cadouri unor veterani de război din garnizoanele Brăila și Tulcea. La activități, vor participa cadre militare, reprezentanți ai autorităților locale, veterani de război și elevi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *