Spread the love

Mai mulți membri ai Biroului Permanent Național al Partidului România Unită, formațiune politică absentă din Parlament, tocmai din cauza discursului președintelui Bogdan Diaconu, au transmis, joi, un mesaj vehement și o solicitare de… iertare, din partea românilor, care, în opinia acestora, au fost păcăliți de Diaconu.

Reprezentanții BPN al PRU susțin că Bogdan Diaconu „a murdărit ideea de naționalism, simbolul lui Vlad Țepeș și valorile naționale prin direcția pe care a impus-o în ultima jumătate de an”.

Iată comunicatul integral:

„Ne delimităm ferm de Bogdan Diaconu care a avut în cursul zilei de astăzi poziții publice prin care apără deciziile de noapte ale Guvernului. PRU nu se recunoaște în demersurile lui Bogdan Diaconu și îi cere, din acest motiv, încă o dată, demisia, pentru că a murdărit imaginea partidului și a adus prejudicii grave naționalismului românesc. PRU nu este nici partidul lui Bogdan Diaconu, nici partidul lui Sebastian Ghiță. Îi cerem lui Bogdan Diaconu, de aceea, să își ia penalii pe care i-a adus în partidul lui Vlad Țepeș și să plece cu ei cu tot. În data de 21 ianuarie 2017, majoritatea Biroului Permanent Național al PRU a lansat o moțiune în care i s-a cerut demisia lui Bogdan Diaconu pentru că a trădat idealurile naționaliste. Pentru curățarea PRU de cei care i-au batjocorit principiile și doctrina, membrii aleși ai BPN au convocat, conform statutului partidului, o ședință BPN pentru data de 4 februarie 2017, în cadrul căreia vor fi luate măsuri drastice împotriva lui Bogdan Diaconu și a celor care au distrus imaginea partidului. Anunțăm public că Bogdan Diaconu nu mai reprezintă Partidul România Unită. Le cerem iertare românilor pentru că Bogdan Diaconu a murdărit ideea de naționalism, simbolul lui Vlad Țepeș și valorile naționale prin direcția pe care a impus-o în ultima jumătate de an. PRU revine la idealurile care l-au consacrat și respinge orice asociere cu trădătorii naționalismului printre care, la loc de frunte, se află Bogdan Diaconu”

Președinele PRU Constanța, Dumitru Bădrăgan, anunță că sâmbătă partidul va lua o decizie crucială, tranșantă.

„Ședința BPN va fi sâmbătă, așa s-a stabilit în urmă cu două săptămâni. Într-adevăr, un grup din membri ai BPN au transmis acest comunicat. Nu e un comunicat al BPN, ci al celor care reacționează la ceea ce se întâmplă în mediul public și la modul în care Bogdan Diaconu se exprimă, care continuă o atitudine pro activități PSD, până la urmă… Părerea mea este că sâmbătă trebuie să luăm o decizie! Nu se poate așa, nici Diaconu nu transmite mesaje care să fie agreate de vreun birou de presă, dar nici în structura aceasta nu avem ceva discutat anterior. E ca în orice situație de criză… sunt atitudini vehemente… A fost ședința de acum două săptămâni, nu s-a terminat foarte bine, de aceea a apărut și acel memorandum, urmând ca în această sâmbătă să mergem mai departe, să știm care e calea pe care merge partidul. Oricum, trebuie tranșată o direcție! Se ia o decizie clară!”, a spus Dumitru Bădrăgan, pentru TOMIS NEWS.

Poziția președintelui PRU Constanța are susținere reală. Bogdan Diaconu transmite constant mesaje pro PSD și nu s-a delimitat de fugarul Sebastian Ghiță. Miercuri, printre altele, Diaconu a precizat că „din punct de vedere economic sunt argumente multe si puternice în susținerea măsurii amnistiei fiscale”.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *