Zelenski, discurs emoționant în Parlamentul Marii Britanii. Londra JURĂ că va RUINA Rusia! „Indiferent ce se va întâmpla, Putin e TERMINAT!”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut, marți seară, prin apel video, un discurs în parlamentul Marii Britanii în care a vorbit de situația din ucraina în urma invaziei Rusiei.

Nu dorim să pierdem ce e al nostru, țara noastră. Așa cum nici dumneavoastră nu ați vrut să o pierdeți în fața naziștilor. Încă din prima zi, de la 4 dimineața, oamenii s-au trecit, iar de atunci nu am mai dormit. De atunci am luptat. Noi am continuar să luptăm și am simțit forța noastră. oamenii au promis că se vor opune rușilor până la final. Am putut să vedem cine sunt oamenii și cine sunt bestiile. S-a tras încontinuu împotriva noastră, împotriva spitalelor, dar nici asta nu ne-a înfrânt. În ziua a șasea, rușii au trimis rachete asupra monumentului Holocaustului. După aceea, rușii au continuat să tragă, chiar și în biserici. În ziua a opta au tras în centrala nucleară și toată lumea a înțelea că este o luptă împotriva tuturor. În ziua a noua, am simțit că alianțele nu funcționează așa cum ar trebui și nu se poate institui zonă de siguranță aeriană. În a 11 zi, copii și orașele erau atinse de rachetele. Ucrainenii au devenit eroi. În a 12 zi, armata rusă a piersut 10.000 de oameni, inclusiv un general. În a 13 zi, la Mariupol, un coil a fast uzis. Nu permit ca alimentele și apa să ajungă la sameni. Cred că toată lumea înțelege că oamenii nu mai au apă. mai mult de 50 de copii au fost uciși, i-au răpit de lângă noi. Ucrainenii nu și-au dorit să devină mari, dar au devenit mari. Noi suntem țara care salvează oameni în ciuda faptului că luptăm cu una dintre cele mai mari armate din lume. Întrebarea pentru noi acum acum este de a fi sau a nu fi. Este din Shakespeare. Și vă spun răspunsul este a fi. Vom lupta pentru țara noastră indiferent de costuri. Dorse să adaug că vom lupta pe malurile diferitelor râuri și că avem nebvoie de ajutorul dumneavoastră, a țărilor civilizate. Sunt recunoscător ție, Boris, și aisgură-te că faci ceea ce trebuie”, a spus Volodimir Zelenski.

Ca răspuns la discursul lui Zelenski către parlamentarii din Marea Britanie, premierul britanic Boris Johnson spune că ucrainenii obișnuiți inspiră milioane de oameni prin curajul lor. „Ucrainenii obișnuiți inspiră milioane de oameni”, a transmis premierul britanic, relatează BBC.

Johnson declară că Regatul Unit și aliații sunt hotărâți să „sprijine mai departe” și să furnizeze arme militare Ucrainei, să impună sancțiuni și să adauge presiuni împotriva Rusiei și a invaziei sale în Ucraina. El adaugă că Marea Britanie va folosi toate metodele posibile până când Vladimir Putin nu va reuși în această „afacere” și Ucraina va fi liberă „încă o dată”.

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a anunţat că va călători la Washington, SUA, pentru a se întâlni cu omologul său american, Antony Blinken. Marea Britanie va „continua slăbirea” economiei ruse alături de aliaţi, a declarat Truss într-o şedinţă de informare, marţi, înaintea vizitei în SUA, conform CNN.

Ceea ce încercăm cu aliaţii noştri este să slăbim economia rusă, să oprim finanţarea pe care preşedintele rus Vladimir Putin o foloseşte pentru maşina sa de război. Am aplicat sancţiuni asupra Băncii Centrale Ruse, asupra sistemului SWIFT, am îngheţat active bancare, de fapt, Marea Britanie îngheaţă mai multe active bancare decât orice altă ţară, am îngheţat un total de 364 de miliarde de active. De asemenea, am închis spaţiul aerian din Regatul Unit pentru avioanele ruseşti, precum şi porturile pentru navele ruseşti”, a spus Truss.

Acum nu este momentul să renunţi. Trebuie să continuăm să avansăm sprijinul nostru pentru Ucraina şi să slăbim economia Rusiei”, a adăugat ea. „Petrolul şi gazele (sunt) importante şi lucrăm cu G7 în ceea ce priveşte crearea unui program pentru reducerea dependenţei de petrol şi gaze ruseşti şi trebuie să mergem mai departe în ceea ce priveşte băncile, trebuie să eliminăm complet accesul la sistemul SWIFT, trebuie să îngheţăm mai multe active bancare”, a precizat oficialul britanic. „Este important să rămânem puternici şi uniţi cu aliaţii noştri şi este important să ne asigurăm că Putin pierde în Ucraina. Consecinţele care ar urma dacă nu pierde sunt pur şi simplu prea îngrozitoare pentru a fi imaginate”, a avertizat ea.

Truss a spus că invazia lui Putin a „zdrobit securitatea europeană”, iar Regatul Unit şi aliaţii se află acum „într-o luptă pentru informaţii cu Rusia”.

Pe lângă slăbirea economiei Rusiei, Truss a spus că strategia Marii Britanii a constat şi în furnizarea de arme defensive şi ajutor umanitar Ucrainei, precum şi în izolarea diplomatică a Rusiei.

Călătoresc în SUA pentru a transmite această agendă şi cred că este important să remarc că securitatea globală este indivizibilă, ceea ce este benefic pentru zona euro-atlantică este benefic şi pentru regiunea indo-pacifică, iar o Alianţă NATO puternică va ajuta să descurajeze agresorii de pretutindeni. De aceea trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a consolida securitatea europeană împreună cu aliaţii noştri din Europa, inclusiv UE şi aliaţii noştri NATO, dar şi cu Statele Unite şi aliaţi precum Japonia”, a conchis Truss.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, spune că Londra ar susţine Varşovia dacă ar decide să ofere Ucrainei avioane de luptă, dar a atras atenţia că o astfel de decizie ar putea avea consecinţe directe pentru Polonia. El a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin este „terminat”, indiferent ce se va întâmpla în Ucraina. Într-un interviu pentru Times Radio, Wallace a spus că preşedintele rus Vladimir Putin nu mai are nicio putere.

Indiferent ce se va întâmpla, preşedintele Putin nu mai are nicio putere în lume. Este terminat. Armata sa este terminată. Iar el trebuie să recunoască asta”, a spus el. „Comunitatea internaţională s-a unit împotriva lui. Din poziţia sa, el va produce dificultăţi economice uriaşe pentru poporul său”, a adăugat ministrul britanic al Apărării.

Într-un alt interviu pentru Sky News, el a vorbit despre posibilitatea ca Polonia să trimită avioane Ucrainei.

I-aş susţine pe polonezi în orice decizie ar lua”, a spus Wallace la Sky News, adăugând că Marea Britanie nu ar putea să ofere avioane pe care să le poată folosi ucrainenii. „Am susţine Polonia. I-am ajuta cu tot ce ar avea nevoie”, a adăugat el. „Polonia va înţelege că alegerile pe care le face nu doar vor ajuta direct Ucraina, ceea ce este un lucru bun, dar ar plasa-o în prima linie a focului din partea unor ţări precum Rusia sau Belarus”, a mai declarat ministrul britanic al Apărării.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.