Zeci de primari s-au dus peste Rafila cu proiecte de unități medicale: „Noi nu vrem să modificăm lista de spitale din PNRR, vrem să o extindem”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că nu doreşte modificarea listei de spitale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ci extinderea acesteia, primind din ţară 70 de propuneri care erau la stadiul de studii de fezabilitate.

Noi nu vrem să modificăm lista de spitale din PNRR, vrem să o extindem. Noi am primit o listă cu 49 de spitale, care au fost alese după criterii netransparente şi după ce am ajuns la minister au venit foarte multe propuneri din ţară, circa 70 de propuneri, care însemnau studii de fezabilitate deja realizate şi încercăm, şi asta trebuie să fie o decizie a Guvernului României şi am adus-o la cunoştinţă nu numai fostului ministru de la MIPE, ci şi domnului prim ministru”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova.

El a precizat că trebuie să existe o distribuţie regională a acestor proiecte.

„Domnul preşedinte al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, cunoaşte această problemă şi împreună încercăm să venim cu argumente raţionale pentru a nu crea mecanisme netransparente de la început, ci vrem să fie mecanisme transparente şi posibilitatea de a alege proiecte care sunt suficient de mature, pe de o parte şi trebuie să existe o distribuţie regională a acestor proiecte”, a explicat Rafila.

El a menţionat că, dacă aceste proiecte nu pot fi finanţate din PNRR, vor fi găsite alte programe cu fonduri europene pentru realizarea acestora.

Dacă nu se va putea din PNRR există şi alte programe cu fonduri europene, care pot să realizeze măcar parţial finanţarea unui astfel de proiect. Mai mult dacă acest proiect să spunem va fi din punct de vedere al construcţiei realizat de autorităţile locale putem să găsim soluţia încât echiparea unui astfel de spital să fie făcută din bani de la Ministerului Sănătăţii sau din alte proiecte”, a mai declarat Alexandru Rafila.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *