Youth Vision a dat startul mobilităților pentru tineri, cu proiecte în Portugalia și Constanța

După aproape un an și jumătate de pandemie, în care proiectele derulate și finanțate din fonduri europene prin programul Erasmus Plus s-au mutat pe platformele online, Asociația Youth Vision Constanța repornește motoarele și reia mobilitățile și schimburile pentru tineri, cu două mari proiecte, “See the KEY III” și “Shape Your Future”, ambele incluse în programul Constanța – Capitala Tineretului din România, derulate în perioada 6 – 18 mai 2021, în Portugalia și Constanța. Peste 30 de tineri, lucrători de tineret și voluntari, din țările partenere în cele două proiecte – Grecia, Spania, Croația, România, Portugalia, Polonia și Irlanda vor lucra împreună, respectând însă regulile impuse de pandemie, vor învăța și vor face schimb de experiență și bune practici, pentru a se dezvolta personal și profesional.

Tinerii prezenți la Constanța, în cadrul proiectul “See the KEY III”, derulat în perioada 6 – 16 mai 2021, au avut parte de o surpriză inedită încă din prima zi, o mini croazieră în largul mării, pe catamaranul Alezzi Yacht, noua atracție de pe litoral, care le oferă turiștilor o experiență aparte și o priveliște care îți taie răsuflarea. Cei 20 de tineri au descoperit Constanța din largul mării, s-au bucurat de apus și au aflat informații prețioase de la reprezentanții Alezzi Yacht, care să îi ajute pe viitor să dezvolte un business de succes. Totodată, tinerii au îmbinat utilul cu plăcutul și au creat mesaje pentru Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai. Proiectul “See the KEY III”, se axează pe antreprenoriatul social, iar tinerii vor primi informațiile necesare orientării în carieră și identificării unui loc de muncă, vor descoperi tehnici și competențe în crearea unui CV, vor descoperi punctele cheie ale unui interviu reușit, vor beneficia de oportunități de întâlnire cu tineri antreprenori din diverse sectoare, vor primi informații legate de programe/fonduri care îi pot ajuta să devină antreprenori sau să intre pe piața muncii și vor afla cum își pot transforma  hobby-ul într-o afacere de succes cu ajutorul exemplului din comunitate. Tinerii străini vor descoperi în același timp orașul, prin intermediul unui tur realizat de ghidul Diana Slav și se vor întâlnii și cu reprezentanții Primăriei și organizațiilor de tineret.

Cel de-al doilea proiect implementat și coordonat de Asociația Youth Vision este “Shape Your Future”, derulat în Portugalia, la Lisabona, în perioada 7 – 18 mai 2021 și la care participă 4 tineri din România. Acesta a pornit de la nevoia comună de a crea un spațiu pentru tineri și lucrători de tineret, în care aceștia să poată găsi oportunități de dezvoltare personală și profesională. Împreună, voluntarii vor identifica și vor crea pe cât posibil, instrumentele necesare care să le permită tinerilor din mediile defavorizate, grupul țintă al proiectului, să-și dezvolte abilitățile sociale, antreprenoriale și profesionale pe piața muncii, precum o platformă online care să-i aducă, în același loc, pe angajatori, ONG-uri, instituții și autorități locale, dar și pe tinerii care sunt în căutarea unui job sau diverse posibilități de stagiu și voluntariat, dar și o aplicație prin intermediul căreia tinerii pot primi informații în timp real legate de oportunitățile existente pe piața muncii.

Pe toată perioada celor două mobilități, tinerii vor fi atent supravegheați și monitorizați din punct de vedere al sănătății, pentru a evita posibile infectări, ei fiind deja instruiți și sfătuiți despre situația pandemică din fiecare țară, în timpul întâlnirilor online din proiect. Cele două proiecte au o perioadă de implementare de 24 de luni, fiecare, și sunt finanțate prin programul Erasmus Plus, cu ajutorul căruia Uniunea Europeană sprijină educația, formarea, tineretul și sportul în Europa.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *