Spread the love

Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi astăzi temporar noros iar local vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, mai ales în zona de coastă, unde se vor atinge rafale de 60 – 65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 4 grade, iar cele minime, în scădere față de noaptea precedentă, vor fi cuprinse între –7 și –5 grade.

CITEȘTE ȘI:

Pe parcursul nopții, Primăria Municipiului Constanța a împrăștiat material antiderapant pe arterele din oraș, pentru a preveni formarea poleiului.

În centrul de urgență pentru vreme rea, situat pe șoseaua Mangaliei nr. 86 A și-au petrecut noaptea 11 persoane.  Acolo beneficiază de condiții civilizate, căldură, apă caldă și mâncare. Locuitorii orașului care identifică pe stradă persoane fără adăpost, sunt rugați să sune la 112 pentru ca aceștia să fie preluați și transportați în acest adăpost.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Echipele Primăriei Municipiului Constanța au acționat toată ziua de joi pentru a înlătura efectele codului portocaliu de vreme rea. Zeci de utilaje de deszăpezire au ieșit în teren încă de la căderea primilor fulgi așa că la primele ore ale dimineții traficul pe străzile din oraș se desfășura în condiții normale.

Echipele municipalității au intervenit în zeci de cazuri pentru copaci doborâți de vântul puternic, schele desprinse, semafoare smulse și panouri publicitare căzute și vor fi la datorie în continuare  până când toate sesizările vor fi soluționate.

Sărărițele au împrăștiat material antiderapant iar autospecialele cu lamă, precum și frezele de mici dimensiuni sau ATV-uri cu sărărițe au acționat inclusiv pe trotuare, pe aleile dintre blocuri și în zonele spitalelor, grădinițelor și școlilor pentru înlăturarea zăpezii. Muncitorii de la firma de salubrizare, persoanele asistate social precum și cele care prestează muncă în folosul comunității au lucrat la îndepărtarea gheții de pe trotuare, din stațiile de transport în comun și de pe trecerile de pietoni.

Schela de pe blocul aflat în construcție pe bulevardul Aurel Vlaicu, lângă Campus, unde exista pericol de prăbușire a fost pusă în siguranță așa că traficul rutier a revenit la normal iar mijloacele de transport în comun CT BUS și-au reluat traseul obișnuit în zonă.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *