Voucherele de vacanţă NU vor mai fi alocate doar bugetarilor. ANAT: „Mari angajatori din mediul privat au adoptat măsura”

Sistemul voucherelor de vacanţă ar trebui regândit, pentru că în momentul de faţă este văzut doar ca un supliment pentru bugetari, a declarat Dumitru Luca, preşedintele ANAT, precizând că sunt câţiva mari angajatori din mediul privat care au adoptat deja această măsură.

„Legat de voucherele de vacanţă, nu am abandonat lupta. A fost o neseriozitate crasă din partea guvernanţilor, în sensul că în decembrie discutam de prelungire şi cât de benefice sunt şi două luni mai târziu nu mai aveam bani să le susţinem. Nu am abandonat lupta, dar e clar că trebuie regândită schema, pentru că a fost oarecum privită prin prisma discuţiilor că bugetarii au facilităţi. S-a văzut mai degrabă latura negativă a lor, ca un supliment în plus pentru bugetari, în loc să se vadă investiţia lor în turism„, a declarat Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El a menţionat că sunt semnale „neaşteptate” din piaţă de la câţiva mari angajatori privaţi care au adoptat această măsură de acordare a voucherelor.

„Avem semnale pozitive neaşteptate de la câţiva mari angajatori privaţi din economia reală, care au adoptat această măsură. Pe de altă parte, şi alte ţări din Europa ne-au adoptat modelul sau urmează să îl ia. Este un model creat de noi, preluat de alţii, iar noi îl abandonăm, îl dăm deoparte. Speranţa noastră este la angajatorii din economia reală şi pentru asta luptăm să obţinem nişte facilităţi fiscale. Nu este tot una să spui că e deductibil din masa impozabilă când domeniul bugetar de fapt este un element de cheltuială din bani publici, iar un angajator privat oricât ar fi de performant este tot o cheltuială suplimentară”, a subliniat acesta.

Luca a precizat că ANAT va lupta pentru obţinerea unor facilităţi fiscale pentru domeniul privat care acordă voucherele de vacanţă, respectiv ca acestea să fie deduse din impozitele achitate de către stat şi nu din venitul impozabil.

„Speranţa noastră se pune la angajatorii din economia reală şi pentru asta luptăm: să obţinem nişte facilităţi fiscale pentru ei. Din venitul impozabil nu este relevant o dată că este element de cost, iar pe de altă sunt foarte mulţi angajatori care plătesc impozit pe venit, nu pe profit, şi acolo indiferent că ai o cheltuială în plus sau nu, nu ai absolut nicio facilitate. Este o facilitate mascată, iar facilitate mascată a fost şi aşa zisa scutire de impozitul specific. O gogoriţă mai mare ca asta nu am auzit, pentru că oricine ştie ce înseamnă impozitul specific, ştie că este un substituent al impozitului pe profit. Este un altfel de impozit pe profit care funcţionează de fapt ca impozitul pe venit. Adică ai n-ai profit plăteşti impozit. (…) Dacă nu ai profit, să plăteşti totuşi impozitul acesta specific este impozit pe pierdere, impozit pe stat degeaba, impozit pe numărul de sacune”, a transmis preşedintele ANAT.

Potrivit asociaţiei patronale, voucherele de vacanţă emise în perioada 2019-2020 au creat peste 45.000 de locuri de muncă, şi au asigurat în mare parte supravieţuirea şi dezvoltarea turismului intern, precum şi pregătirea turismului pentru incoming. Acestea au cumulat circa 30% din vânzările agenţiilor de turism specializate pe turism intern. Organizaţia patronală din turism a susţinut într-un comunicat de presă emis în luna februarie că valoarea voucherelor de vacanţă rămase neconsumate din 2019 şi 2020 este de patru ori mai mică decât valoarea anunţată de şeful Guvernului.

„Domnul Prim-ministru Florin Cîţu a găsit o deja o scuză pentru tăierea voucherelor, spunând că a prelungit valabilitatea voucherelor emise în 2019 si 2020 şi că există în acest moment vouchere neconsumate de circa 2,4 miliarde de lei, care pot fi folosite până la sfârşitul anului 2021. În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei îşi pasează reciproc responsabilitatea centralizării datelor. Îl contrazic, însă, chiar datele Ministerului Finanţelor Publice, conform căruia valoarea voucherelor neconsumate din 2019 şi 2020, cumulat, nu depăşeşte 700 de milioane de lei, de aproape 4 ori mai puţin”, se precizează în comunicatul ANAT.

Conform datelor furnizate de aceştia, în 2019 şi în primele 10 luni din 2020 au fost emise tichete de vacanţă în valoare totală de 2,77 miliarde de lei şi au fost consumate în aceeaşi perioadă (decontate de prestatori la emitenţi) tichete de 2,15 miliarde de lei – adică 77,5% din volumul celor emise.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *