Votul final a fost SISTAT la Senat: PSD și AUR au boicotat ședința

Coaliția de guvernare nu a reușit, luni, în plenul Senatului, să facă majoritatea necesară (minim 69 de voturi) adoptării legilor cu caracter organic, astfel că ședința de vot final a fost închisă la solicitarea PNL. Pe hârtie, coaliția de guvernare formată din PNL, USR PLUS și UDMR deține în Senat majoritatea. La ședința de plen de luni au lipsit senatori din coaliție astfel încât nu s-a putut întruni numărul minim necesar de voturi pentru adoptarea sau respingerea primului punct de pe ordinea de zi. Coaliția a încercat să ia în calcul și votul prin telefon, astfel că senatorii puterii au fost sunați să voteze prin telefon. Nici așa nu a fost întrunit o majoritate de 69 de voturi.

Șefa Senatului, Anca Dragu, a anunțat că în acest context votul asupra legii va fi reluat într-o ședință viitoare. Liderul senatorilor PNL, Virgil Guran, a propus apoi ca votul final să fie sistat, lucrările plenului să fie reluate miercuri, iar votul final să fie reluat lunea viitoare. Propunerea a fost acceptată în unanimitate. PSD și AUR au boicotat ședința de plen prin ieșirea din sală la momentul votului.

Ședința de plen a Senatului a fost marcată, luni, de absența fizică a unor reprezentanți ai partidelor aflate la guvernare, astfel că majoritatea deținută pe hârtie de coaliție nu a existat la momentul votului final. După ce coaliția nu a reușit să se impună pe un proiect de lege aflat la vot final, s-a decis în comitetul liderilor că votul pe tabletă va fi completat cu posibilitatea votului prin telefon, astfel încât să poată vota și parlamentarii puterii care sunt absenți din sală. În semn de protest, senatorii PSD și AUR au anunțat că părăsesc ședința de plen.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *