Nicușor Dan a sosit, la ora 19.00, în Piața Victoriei și a ținut un scurt discurs: „Gândul meu este mai mult la cei care nu sunt aici. Mă gândesc cum a ajuns ura să ne dezbine. Să vă gândiți l atoți cetățenii României pentru că avem nevoie să reconstruim țara asta, avem nevoie de speranță, ca o Românie unită să facă față provocărilor (…) Să facem pentru toți românii o Românie așa cum au visat ei și familiile lor.” Nicușor Dan va reveni pe scenă la ora 21 pentru a susține un nou discurs.
Câteva sute de oameni s-au adunat, duminică, începând de la ora 18.00, la un miting în Piaţa Victoriei, din Capitală, intitulat ”România în lumină”, iniţiat de candidatul independent Nicuşor Dan. Mitingul, la care şi-au anunţat participarea mii de oameni, a fost promovat pe reţelele de socializare ca fiind „pentru o Românie în Lumină”, pentru o ţară în care „adevărul, cultura şi vocea fiecăruia contează”.
„Pentru o Românie în Lumină. Pentru o ţară în care adevărul, cultura şi vocea fiecăruia contează. Alături de voci puternice şi respectate, care au ceva de spus: Gelu Duminica, Andreea Raicu, Dan Teodorescu, Victor Rebengiuc şi mulţi alţii. Hai cu noi să aprindem lumina – la propriu şi la figurat. Tu contezi. Vocea ta contează. România merită mai mult”, arată Nicuşor Dan pe pagina de promovare a evenimentului, de pe reţeaua de socializare.
Organizatorii manifestării au menţionat că mitingul nu este despre un om, ci despre ce fel de ţară doresc românii să aibă, cerându-le participanţilor aibă plină bateria telefonului plină, astfel încât, cel mai probabil, la lăsarea întunericului să poată aprinde luminile în semn de susţinere.
Potrivit organizatorilor, este invitat să vină „oricine, cu sau fără cont de Facebook”, iar participanţii la mitingul din Piaţa Victoriei vor putea aduce doar steaguri, steme, simboluri ale României, Uniunii Europene şi NATO.
Potivit Jandarmeriei, adunarea este autorizată până la ora 22.00, iar pe scena montată în perimetrul din apropierea Muzeului Antipa vor vorbi mai multe personalităţi publice invitate să se adreseze mulţimii. Nicuşor Dan eeste aşteptat să ajungă în Piaţa Victoriei în jurul orei 19.00. La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei continuă să ajungă sute de oameni, de pe toate bulevardele adiacente, astfel încât numărul participanţilor creşte de la un minut la altul. Oamenii poartă steaguri ale UE şi României, au pancarte pe care se poate citi „Copiii sunt proEuropa”.
Câteva mii de oameni au venit duminică seară, în Piața Victoriei, la manifestanția „România în lumină” organizată de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale.
Sesizare pentru ecranul gigant de la mitingul lui N. Dan
O sesizare a fost făcută la 112 faţă de dimensiunile prea mari şi care ar încălca reglementările legale ale ecranului electronic amplasat în Piaţa Victoriei pentru mitingul electoral organizat, duminică seară, de susţinătorii candidatului independent Nicuşor Dan.
„În contextul adunării publice din Piaţa Victoriei, o persoană a apelat SNUAU 112 pentru a sesiza faptul că, în cadrul activităţii, organizatorul a afişat materiale electorale care nu respectă cadrul legal în vigoare, în scopul promovării candidatului la alegerile prezidenţiale susţinut în cadrul acestei manifestaţii. În acest context, jandarmii au efectuat verificări de specialitate la faţa locului şi au întocmit un document de sesizare a Autorităţii Electorale Permanente, care va fi înaintat în cel mai scurt timp, însoţit de imagini foto-video”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
Totodată, potrivit sursei citate, organizatorului adunării publice i s-au adus la cunoştinţă aspectele constatate şi măsurile luate, „fiindu-i solicitat să renunţe la folosirea acestui tip de material de propagandă electorală (ecran electronic de mari dimensiuni)”.
Mitingul „România în lumină” a fost anunţat, pentru ora 19:00, în Piaţa Victoriei, de către echipa lui Nicuşor Dan, la eveniment fiind anunţată şi participarea acestuia.
„Pentru o Românie în Lumină. Pentru o ţară în care adevărul, cultura şi vocea fiecăruia contează. Alături de voci puternice şi respectate, care au ceva de spus: Gelu Duminica, Andreea Raicu, Dan Teodorescu, Victor Rebengiuc şi mulţi alţii. Hai cu noi să aprindem lumina – la propriu şi la figurat. Tu contezi. Vocea ta contează. România merită mai mult”, arată Nicuşor Dan pe pagina de promovare a evenimentului, de pe reţeaua de socializare.
Organizatorii manifestării au menţionat că mitingul nu este despre un om, ci despre ce fel de ţară doresc românii să aibă, cerându-le participanţilor aibă plină bateria telefonului plină, astfel încât, cel mai probabil, la lăsarea întunericului să poată aprinde luminile în semn de susţinere.
Potrivit organizatorilor, este invitat să vină „oricine, cu sau fără cont de Facebook”, iar participanţii la mitingul din Piaţa Victoriei vor putea aduce doar steaguri, steme, simboluri ale României, Uniunii Europene şi NATO.
Potivit Jandarmeriei, adunarea este autorizată până la ora 22.00, iar pe scena montată în perimetrul din apropierea Muzeului Antipa vor vorbi mai multe personalităţi publice invitate să se adreseze mulţimii. Nicuşor Dan eeste aşteptat să ajungă în Piaţa Victoriei în jurul orei 19.00.
La ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei continuă să ajungă sute de oameni, de pe toate bulevardele adiacente, astfel încât numărul participanţilor creşte de la un minut la altul.
Oamenii poartă steaguri ale UE şi României, au pancarte pe care se poate citi „Copiii sunt proEuropa”.
