Vosganian, amenințător din cauza rectificării bugetare: „ALDE vrea să salveze coaliția, dar nu cu orice preț!” Replica lui Vișan: „Poate nici eu nu sunt mulțumit de banii pentru Constanța, dar s-a echilibrat bugetul și asta e esențial!”

Deputatul ALDE, Varujan Vosganian, vicepreședinte la nivel național al partidului, a declarat joi faptul că formaţiunea sa nu agrează modul în care se face rectificarea bugetară, el adăugând că „ALDE încearcă să salveze coaliţia, dar nu cu orice preţ”.

Tensiunile dintre ALDE și PSD sunt mai vechi, plecând de la discuțiile privind prezidențiabilii celor două partide, acum venind rândul dezbaterilor pe rectificarea bugetară. În toată această perioadă, Vosganian a fost o voce constantă și critică la adresa partenerilor de la guvernare, având mai multe ieșiri publice împotriva PSD.

Potrivit deputatului social-democrat constănțean, George Vișan, afirmațiile lui Vosganian sunt fără noimă, întrucât președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu dorește să iasă de la guvernare, iar discuțiile privind rectificarea bugetară sunt ca și… rezolvate.

„Eu știu doar de poziția lui Tăriceanu, care, după cum știm, își dorește să continuăm coaliția de guvernare. Să salvezi ce? Știu că a fost discutată rectificarea în coaliție. Acum, poate nici eu nu sunt mulțumit de banii pe care îi primește Constanța, dar dacă per total s-a echilibrat bugetul asta este esențial! Pot exista nemulțumiri personale, dar trebuie să primeze interesul național și interesul coaliției!”, a spus deputatul Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Guvernul urmează să publice proiectul de rectificare bugetară care va fi aprobat în şedinţa Executivului de luni, 5 august. Rectificarea este negativă, deficitul este de 20 de miliarde de lei, adică 1,94% din PIB, iar mai multe ministere cheie, printre care Transporturi, Educaţie şi Sănătate pierd bani. Serviciile de informaţii, cu excepţia STS, vor primi bani în plus la rectificarea bugetară. Nemulţumirea celor din ALDE ţine de tăierile de la ministerele pe care aceștia le dețin.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *