Spread the love

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, miercuri, la Palatul Cotroceni, o întâlnire pe tema educaţiei, la care au luat parte mai mulţi membri ai Guvernului. După ședința de miercuri, șeful statului a avut declarații de presă după ora 18:00 și, printre altele, a declarat că noul an școlar va începe în data de 14 septembrie pentru majoritatea elevilor și se vor introduce trei scenarii: verde – cursurile se desfășoară normal, galben – învățământ mixt, prezență fizică sau cursuri online și roșu – școala se închide de tot, iar cursurile sunt exclusiv online. Iohannis a arătat că decizia de aplicare a fiecărui scenariu aparține Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență. Detalii, AICI!

Despre aceste culori și… scenarii, deputatul constănțean al PSD, George Vișan, a precizat joi că cel mai bun scenariu este… demisia ministrului Educației, Monica Anisie:

„Lăsați calculele electorale! Educația este în criză! Sănătatea este în criză! Economia este în criză! Nu sunteți capabili să guvernați România! Ajunge! Mare ședință despre nimic și „pesede este de vină” s-a ținut sub autoritatea augustă a locatarului de la Cotroceni. Temă de importantă națională: educația! Concluzia? Nimic concret! Dar avem scenarii pe culori. Incertitudine și incompetență cam asta este adevărata concluzie. Cel mai bun scenariu pentru români este : Anisie demisia! Acum! Copiii au nevoie de educație! România Educată marele proiect de anvergură al președintelui Werner a fost un exercițiu de PR electoral. Cum poți să girezi de la înălțimea olimpiană a înțelepciunii absolute cel mai slab ministru al Educației? #anisiedemisia ne-a anunțat că ,,analiza este în curs’’. Nu vor să își asume responsabilitatea eșecului. Printre rânduri, au spus că autoritățile locale trebuie să se descurce fiecare cum poate. Ministerul Educației și al Sănătății le-au pus la dispoziție scenariile. La ce ne puteam aștepta de la profesorul Werner președinte și de la guvernul lui liberal? La haos!”, a transmis George Vișan.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *