Spread the love

Deputatul social-democrat constănțean George Vișan este extrem de critic la adresa liberalilor pentru eșecul de la guvernare. În opinia parlamentarului, liberalii s-au tot prevalat de starea de urgență, de alertă, iar măsurile economice promise nu au fost comunicate nici până acum.

„Idei puține, minciuni multe! Pur și simplu rămâi siderat cum pot liberalii să mistifice realitatea. În fața dezastrului evident al proastei lor guvernări , declară că e de vină pesedeul. Este refrenul obsesiv-compulsiv al declarațiilor lor. Nu spun nimic despre faptul că nu au făcut nimic bun de când sunt la guvernare. S-au tot prevalat de starea de urgență, de alertă, dar până la un punct vor continua această șaradă. Atunci , vor fi nevoiți să explice românilor cum au reușit să guverneze fantastic, iar nivelul de trăi s-a prăbușit . Responsabilitatea guvernării îi depășește. Retorică lozincardă la care apelează e desuetă și jenantă. Vă mai aduceți aminte cum se tăvăleau onorabilii liberali în chinuri de grija românilor când guvernul PSD reușea să crească nivelul de trăi? Sau ce groaznică era soarta țării când aveam creștere economică? Nu îți trebuiesc cine știe ce analize savante, ca să constați care este adevărul. Cum și cu ce rezultate guvernează liberalii. Sau care este nivelul de trai al românilor. Și uite cum constați dezastrul guvernării liberale. Acesta este adevărul. Faptic, fără lozinci. Guvernează doar în propriul lor interes. Atât. Liberalii , politic nu pot trăi fără minciună. Penibil. Și în paradigma aceluiași paradox halucinant, declară că au cel mai bun guvern, ever. Nu reușești să identifici nici măcar o urmă de logică în căutarea acelei realități în care trăiesc demnii urmași ai lui Brătianu. Măsurile bizare, atât economice dar și sociale, sunt o fata morgana pentru români. Doar liberalii le văd strălucite. Unde, nimeni nu știe. România traversează o criză economică profundă. Iar guvernarea iresponsabilă a liberalilor nu face decât să o agraveze. Stați liniștiți, pentru eșecul guvernării lor, vinovat este tot pesedeul. Cu această marotă vor încerca din nou să îi mintă pe români. Doar vor încerca, pentru că, nu-i așa, vin alegerile…”, a transmis deputatul Vișan.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *