Vîlceanu DEMISIONEAZĂ și din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Dan Vîlceanu a anunțat, sâmbătă, după anunțul anterior că demisionează din funcția de secretar general PNL, că pleacă și de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Vîlceanu a spus că va face acest lucru după o discuție cu premierul Nicolae Ciucă.

În zilele următoare, când voi avea posibilitatea să am o discuţie cu domnul Nicolae Ciucă, aș vrea în urma acestei discuții să-mi înaintez demisia și din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, având în vedere faptul că am plecat într-o echipă. Ca orice echipă, se baza și pe încredere. Sunt convins că la momentul acesta nu mai putem vorbi de acest gen de încredere, așa că voi avea o discuție cu domnul prim-ministru și voi face acest gest„, a afirmat Dan Vîlceanu.

El a precizat că şi-a înaintat şi demisia din funcţia de secretar general al PNL.  Ședința Biroului Executiv al PNL nu a întrunit cvorumul necesar pentru a avea loc, fiind prezenți doar 4 membri. Anterior, Florin Cîțu a anunțat că și-a depus demisia din funcția de președinte PNL.

Florin Cîțu spune că nu-și va da demisia și din funcția de președinte al Senatului. „Acolo sunt alte discuții. Nimeni nu mi-a cerut demisia din funcție”.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *