Viktor Orban s-a… descurcat: Gazul rusesc este CRUCIAL pentru Ungaria și anunță SEMNAREA unui nou ACORD pe 15 ani

Gazul rusesc este crucial pentru sistemul energetic al Ungariei, a spus vineri premierul ungar Viktor Orban. El a adăugat că Budapesta poate juca un rol în detensionarea dintre Rusia şi Occident. Premierul ungar a precizat într-un interviu acordat postului public de radio că ministrul afacerilor externe şi comerţului a reuşit să asigure livrarea a 4,5 miliarde de metri cubi de gaz anual timp de 15 ani, cu posibilitatea de a suplimenta cu încă un 1 miliard de metri cubi, un acord în acest sens fiind aproape finalizat, relatează Agerpres.

Potrivit lui Orban, Ungaria „este deja un campion în privinţa (protejării) climei” şi un lider în reducerea emisiilor, fiind pe cale să devină prima ţară din Europa care îşi reduce dependenţa de combustibili fosili la până în 10% din mixul de energie, până în 2030, amintind şi de rolul extinderii centralei nucleare de la Paks şi al centralelor solare în procesul de obţinere a independenţei energetice. Dar până la realizarea acesteia, gazul rusesc este cheia asigurării nevoilor de energie ale ţării, a spus premierul ungar. El a subliniat că Ungaria poate juca un rol în detensionarea relaţiilor dintre Rusia şi Occident şi urmăreşte să menţină relaţii bune cu Rusia, fiind în acelaşi timp membră a NATO şi Uniunii Europene, ceea ce face „modelul ungar” complet diferit de majoritatea ţărilor UE.

Orban a calificat recenta sa întâlnire la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin drept o „misiune de pace” şi a spus că, după întrevederea lor, urmează să viziteze Moscova în viitorul apropiat şi cancelarul german şi preşedintele francez.

Ne-am străduit mult să avem relaţii bune cu Rusia”, a spus Orban, care a amintit că în cele cinci ore de discuţii cu Putin a formulat nouă propuneri, reuşind să ajungă la un acord în legătură cu opt dintre acestea.

Ungaria „a avut relaţii proaste cu Uniunea Sovietică, dar acest lucru s-a terminat şi acum facem eforturi să avem un sistem diferit de relaţii cu noua Rusie”, a mai explicat premierul ungar.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.