Parlamentul European se pregăteşte să dea în judecată Comisia Europeană pentru decizia controversată de a debloca fonduri de miliarde de euro pentru Ungaria la sfârşitul anului trecut, au declarat pentru POLITICO persoane implicate în această decizie, informează News.ro. Luni, Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a votat aproape în unanimitate – cu 16 membri pentru, unul împotrivă şi nicio abţinere – pentru a acţiona în instanţă Comisia Europeană pentru încălcarea obligaţiei sale de a proteja banii contribuabililor împotriva utilizării abuzive.
„Credem că avem un caz solid, deoarece Comisia s-a contrazis în privinţa respectării statului de drept de către Ungaria”, a declarat luni seară pentru POLITICO eurodeputatul Verzilor Daniel Freund. „Curtea de Justiţie a UE a apărat întotdeauna independenţa instanţelor”, a adăguat el.
Mişcarea Comisiei juridice a PE – care este susţinută inclusiv de membri ai Partidului Popular European din care face parte Ursula von der Leyen – este menită să fie „un semnal pentru preşedinta Comisiei Europene că statul de drept nu poate fi tranzacţionat pentru a face înţelegeri cu Orbán”, a spus Freun
Liderii grupurilor politice urmează să se întâlnească joi pentru a da undă verde finală preşedintei PE, Roberta Metsola, pentru a acţiona Comisia Europeană în instanţă înainte de termenul limită de 25 martie. Împreună cu liderii S&D, ai Verzilor, ai Stângii şi ai liberalilor, liderul PPE Manfred Weber va vota în favoarea demersului, au declarat oficiali europeni pentru POLITICO.
Decizia deblocării fondurilor a fost luată cu o zi înainte de summitul UE din decembrie în cadrul căruia liderii urmau să discute despre un nou ajutor pentru Ucraina şi despre deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul – măsuri pe care premierul ungar Viktor Orbán ameninţa să le blocheze. Decizia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a debloca fondurile a fost întâmpinată cu reacţii negative din partea deputaţilor europeni, care au acuzat-o că a cedat şantajului lui Orbán, notează POLITICO.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google