Vechi de peste 50 de ani, cu instalații depășite, sisteme care produc costuri foarte mari și poluare pe măsură, CET-ul din Constanța urmează să fie înlocuit cu unul nou printr-un proiect care se derulează prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Deschiderea ofertelor pentru achiziția de proiectare și execuție a noului CET era programată luni, 9 octombrie a.c., însă a fost suspendată în urma unei contestații depuse vineri! Potrivit primarului Constanței, Vergil Chițac, același reclamant care nu a fost de acord cu procedura de achiziție de la Constanța, a depus contestație și la Arad, iar Oradea este într-o situație similară.
În acest context, în PNL Constanța se discută modificarea radicală a legislației în materie, chiar dacă aceasta a mai fost actualizată în ultima perioadă, numai că recentele ajustări… nu sunt suficiente, după cum lesne putem observa, așa cum ne-a precizat și deputatul liberal constănțean Mircea Banias:
„Aceste contestații sunt o practică curentă în ultimii ani, numeroase proiecte fiind întârziate din această cauză. În ultimul timp s-au produs modificări legislative care să scurteze termenele de soluționare a contestațiilor. Din păcate, nu suficiente. Cu siguranță trebuie gândite măsuri care să facă mult mai dificilă depunerea unor asemenea contestații”, a spus deputatul Banias, pentru TOMIS NEWS.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google