VIDEO Ziua limbii elene, marcată la Constanța. Antoniadis: „Limba care a dat lumii cultura, democrația și civilizația este cinstită cum se cuvine!”

De anul trecut, în România se serbează Ziua Limbii Elene, pe 9 februarie. Așa cum a relatat TOMIS NEWS, în premieră, la momentul respectiv, proiectul de lege privind instituirea Zilei limbii elene a fost inițiat de deputatul din partea minorităților naționale, președintele Uniunii Elene din România, Dragoș Gabriel Zisopol, și a instituit în acest sens data de 9 februarie, ziua comemorării poetului național grec Dionysios Solomos. De altfel, 9 februarie este Ziua Mondială a limbii elene.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentul României a acceptat propunerea și proiectul a fost adoptat. Anul acesta, pentru prima dată în România, a fost sărbătorită prin acțiuni Ziua Limbii Elene. La Constanța, comunitatea elenă Elpis a organizat, sâmbătă, la librăria Dorian Gray, un moment artistic, iar președintele comunității, Anton Traian Antoniadis, a participat ulterior în București la evenimentele dedicate sărbătorii.

„Suntem recunoscători că statul român acceptă ca limba care a dat lumii civilizația, cultura, democrația, științele exacte și așa mai departe, să fie cinstită așa cum se cuvine. În multiculturalismul dobrogean, limba greacă ocupă un loc aparte, al comunității elene care nu a luat, ci a adus provinciei timp de milenii cultură, investiții și deschidere prin Marea Neagră. Suntem mândri că suntem greci, că suntem români și, împreună, continuăm să dezvoltăm și orașul și țara!”, a spus Anton Traian Antoniadis, pentru TOMIS NEWS.

Parlamentul României a adoptat legi care statuează zilele limbilor materne pentru anumite minorități, cum ar fi Ziua limbii tătare (5 mai), Ziua limbii cehe (28 septembrie), Ziua limbii maghiare (13 noiembrie) sau Ziua romilor (8 aprilie).

Proiectul de lege privind instituirea Zilei limbii elene a fost adoptat definitiv miercuri, 27 iunie 2018, u 265 de voturi pentru, un vot împotrivă, două abțineri și un deputat care nu și-a exercitat votul.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*