Site icon TOMIS NEWS

VIDEO Voucherele sociale se mai dau doar românilor foarte SĂRACI. Ciucă: „Am decis să acordăm până în 2027…”

ciuca pnl
hqdefault

Voucherele sociale nu vor mai fi acordate tuturor categoriilor de beneficiari, afirmă Marcel Boloș. El spune că, din punctul de vedere al Comisiei Europene, persoanele care au veniturile peste pensia minimă socială nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă.

„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilității voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari de până acum, adică cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al Comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

El precizează că familiile vulnerabile votr beneficia în continuare de vouchere sociale. Întrebat despre faptul că vouchere au ajuns la persoane care nu-și declară veniturile, el a spus: „Pentru aceea am făcut verificarea, împreună cu ANAF. Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile ca urmare a cumulării veniturilor”.

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat, luni, că în partid s-a discutat despre „decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile”. ”Acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta”, a arătat el.

„Am discutat o serie întreagă de aspecte care ţin de activitatea guvernamentală, iar aici am pus accent pe ceea ce înseamnă continuarea demersurilor guvernamentale astfel încât să putem să avem o absorbţie a fondurilor europene cât mai mare. Dl. ministru Boloş a fost prezent şi a prezentat toate demersurile care au fost luate la nivelul Guvernului astfel încât să putem să atingem pragul de absorbţie până în momentul de faţă de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intraţi în ţară”, a declarat Ciucă, luni, după şedinţa BEx a PNL.

El a amintit că la şedinţa de Guvern de săptămâna trecută a anunţat că până în prezent au intrat în ţară 15 miliarde de euro: 9,5 din fonduri europene, PNRR şi fondul de coeziune şi 5,5 miliarde de euro investiţii străine directe.

„Am discutat PNRR, care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene şi care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 şi am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată şi banii, respectiv 2,6 miliarde, urmează să intre în ţară”, a menţionat el.

Liderul PNL a spus că au fost discutate şi măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprjinul persoanelor şi familiilor vulnerabile.

„Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027, şi de asemenea am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile, aşa cum s-a derulat (…) acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta. Concomitent cu măsurile pe care le vom discuta şi le vom agrea în coaliţie pentru majorarea pensiilor şi a salariului minim”, a conchis Ciucă.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version