Spread the love

Miercuri s-au înregistrat raportări record în România: 555 de cazuri de îmbolnăvire cu covid, în ultimele 24 de ore. Este, de departe, cea mai mare cifră de la începutul crizei, o situație care vine ca o mănușă pentru guvernanți. Aceștia insistă ca Parlamentul să adopte rapid  un act normativ pentru reglementarea prevederilor privind izolarea și carantinarea bolnavilor de coronavirus, după deciziile Curții Constituționale. 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se află miercuri la Constanța și a reluat acest apel pentru parlamentari, iar din perspectiva acestora părerile sunt împărțite. PSD a anunțat miercuri dimineață că nu va vota în Parlament proiectul de lege conceput de Guvern, în vederea reintrării în legalitate a măsurilor de carantină şi izolare. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus că apelează „la societatea civilă pentru a repara haosul PNL”.

„Împreună cu societatea civilă, PSD va îndrepta aberațiile din legea carantinării, construită din nou haotic de Guvernul PNL. Orban și Tătaru au stat degeaba două săptămâni după decizia CCR, deși știau că deciziile lor ilegale privind carantina și izolarea vor avea efecte dramatice. Numărul-record de infectări de astăzi este efectul iresponsabilității lor. Iar modul aberant în care au construit noua lege duce la aceeași situație: actul poate cădea din nou la Curte dacă este contestat! De aceea, PSD lucrează azi în Parlament, alături de principalele ONG-uri, să adopte, în regim de urgență o formă coerentă și constituțională a legii. Altfel, România va trăi la nesfârșit “Ziua Cârtiței”, în care o guvernare incompetentă repetă la nesfârșit aceleași greșeli”, au transmis PSD-iștii.

Liberalii au însă aliați în această privință, deputatul constănțean al USR ne-a precizat că Uniunea va vota pentru acest act normativ:

PSD a transmis miercuri că legea carantinării și izolării, aflată în Camera Deputaților, va fi votată astăzi. În Comisia Juridică a Camerei Deputaților au loc dezbateri cu ONG-urile pe tema proiectului guvernamental. Nu este încă foarte clar dacă va fi un vot doar în Comisia Juridică și mâine în ședința de plen, sau se va organiza chiar azi o ședință de plen. Social-democrații au spus că proiectul conține numeroase probleme și va fi adoptat cu modificări în Parlament. Senatul este cameră decizională.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *