Spread the love

Declarația de intenție a fost supusă dezbaterii și votului din partea consilierilor județeni, reuniți marți în cadrul ședinței ordinare. Inițiată de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, această declarație reprezintă un parteneriat, practic, între județele Constanța și Harghita.

Invocând repetatele întâlniri care au avut loc între delegațiile celor două județe, Țuțuianu a arătat faptul că, astfel, cele două consilii județene trebuie să își declare acordul pentru identificarea oportunităților care servesc cunoașterii reciproce a celor două culturi.

„Conducerea celor două administrații județene va iniția relații de parteneriat/colaborare în vederea organizării taberelor de schimb în perioada vacanțelor școlare, pentru elevii din Constanța și Harghita. Cele două județe vor fi partenere în realizarea taberelor de schimb, vor organiza programe, acțiuni de recreere, schimburi de experiențe între elevii, profesorii și instituțiile partenere”, se arată în expunerea de motive a lui Țuțuianu în declarația care trebuie să fie adoptată și în cadrul CJ Harghita, inițiator fiind Csaba Borboly, președintele instituției.

Deși, parteneriatul ar putea fi un bun prilej pentru ca elevii maghiari să învețe limba română, cunoscută fiind opoziția acestora față de limba oficială a statului în zonele în care sunt majoritari, inițiativa a fost respinsă vehement la dezbaterile de marți de vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu-Iorga Palaz. Acesta a amintit de declarațiile dese antiromânești ale lui Csaba Borbely, a amintit de situația de la Valea Uzului din primăvara anului trecut și a votat împotriva proiectului:

Liberalii au susținut proiectul, după ce Țuțuianu l-a băgat în ședință pe consilierul Marian Crușoveanu, iar Marian Iordache a pledat pentru adoptare:

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 32 de voturi pentru și 3 împotrivă, acestea fiind ale lui Claudiu Palaz, Virgil Senopol (PMP) – și-a preluat mandatul chiar în ședința de marți, în locul lui Florin Goidea și Adrian Bizineche (PSD).

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *