VIDEO Țuțuianu a pus gând rău firmelor private din Spitalul Județean, la inaugurarea Laboratorului de Rezonanță Magnetică: „Din 2019, pacienții vor beneficia de servicii medicale de stat!”

Procurori, dosare, prețuri umflate, servicii medicale precare și condiții mizere, sunt doar câteva din aspectele care s-au regăsit la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța în ultimii ani. Încet-încet, conducerea Consiliului Județean Constanța încearcă să pună capăt acestei stări de lucruri și, pe măsură ce aparatele vin, privații să-și facă bagajele din SCJU.

Luni, a avut loc la SCJU inaugurarea Laboratorului de Rezonanță Magnetică Nucleară din cadrul Clinicii de Radiologie și Imagistică Medicală. Echipamentele au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății, cu finanțare din partea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Imbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar. Contractul pentru dotarea Spitalului cu aparat de Rezonanţă Magnetică (RMN) şi sistem informatic PACS a fost semnat la sediul Guvernului,  anul trecut, pe 9 ianuarie, de către  președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu și managerul SCJU, Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa.

„Anul trecut a fost anul consolidării echipei și care a însemnat semnarea finanțării pentru anumite proiecte. Anul 2019 este anul în care implementăm aceste proiecte în toate domeniile, nu doar medical. Astăzi inaugurăm RMN-ul de stat la Spitalul Județean. Investițiile vor continua în Constanța. (…) Putem spune că, începând din 2019, pacienții din Spitalul Județean Constanța vor beneficia de servicii medicale, rezonanță magnetică, de stat, nu va mai fi nevoie să meargă în alte orașe sau la clinici private să aștepte luni de zile până se fac aceste analize”, a spus președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu.

Privații își iau tălpășița din SCJU

Conducerea CJC și-a propus să scape Spitalul Județean de haiduciile private, iar Țuțuianu a precizat că prețurile cerute pentru lucrări erau de două sau chiar de trei ori mai mari decât prețul pieței pentru orice lucrare.

„Firma Baran avea prețuri foarte mari și orice lucrare din spital se făcea cu această firmă. Oricine dorea să doneze, să facă o sponsorizare, trebuia să lucreze tot cu această firmă. Tocmai de aceea, cu riscul de a întârzia anumite investiții, nu am vrut să plătim de două sau de trei ori prețul unei lucrări. În momentul în care am semnat la București și se pare că eforturile noastre dau roade, mulțumesc Guvernului și Ministerului Sănătății pentru această aparatură și investițiile care vor veni în continuare… trebuia să vină RMN-ul și am zis: ce facem? Cine face lucrarea? Am luat legătura cu directorul RAJA, domnul Felix Stroe și l-am întrebat dacă compania poate sponsoriza lucrarea. Mulțumesc Regiei că au făcut această sponsorizare în lucrare, nu în bani. (…) Nu se poate nici peste noapte, pentru că am rămâne fără servicii medicale. Ușor-ușor, cum vine aparatura, cum semnăm noi contracte, le montăm și avem servicii de stat”, a mai spus Țuțuianu.

Managerul SCJU, dr. Cătălin Grasa, a vorbit cu la unison cu președintele CJC.

„Cu pași mici, fără să ne scrântim vreo gleznă, pentru ca actul medical să fie continuu într-un spital de urgență, pentru pacienții noștri și, ulterior, pentru pacienții din afară spitalului. La ora actuală, suntem în relație contractuală cu Pozimed și Monza”, a spus dr. Cătălin Grasa.

Întrucât amenajarea spațiului în care au fost amplasate echipamentele și în care funcționează Laboratorul RMN a fost posibilă cu sprijinul exclusiv al companiei RAJA S.A. Constanța, la evenimentul de luni a participat și directorul general adjunct al Regiei, Aurel Presură.

„Noi suntem cunoscuți pentru servicii de apă și canalizare, pentru oraș, județ și multe alte localități din țară. Din tot ce facem, noi considerăm că este bine ca o parte din profiturile companiei să se întoarcă la cetățeni, care sunt clienții noștri și trebuie să avem grijă de ei. Avem o echipă foarte bună de meseriași care pot să execute lucrări, ceea ce înseamnă economii la lucrările care se pot executa aici prin forțe proprii. Una e să lucrezi cu echipa ta și alta e cu o firmă din exterior”, a spus Aurel Presură.

CITEȘTE ȘI:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*