Spread the love

Candidatul Alianței USR – PLUS pentru funcția de primar al municipiului Constanța, Stelian Ion, a lansat, duminică, programul electoral. Concentrat în 12 puncte și intitulat Constanța renaște, programul politic al lui Stelian Ion este menit să acopere mai multe domenii, însă cu precădere în zona de fonduri europene, IT și protecția mediului.

Stelian Ion a arătat că programul electoral nu este o creație proprie, ci inspirat din problemele reclamate de constănțeni în ultima perioadă:

Candidatul Alianței USR – PLUS a subliniat că fondurile europene sunt cheia dezvoltării Constanței, avându-l alături duminică și pe Nicu Ștefănuță, europarlamentarul USR-PLUS care, de altfel, are și un cabinet deschis la Constanța și a stabilit ca obiectiv, prin astfel de surse de finanțare, nu un parc industrial, ci un… tehnoparc:

Întrucât s-a tot vorbit în ultimii… mulți ani despre o șosea de coastă a Constanței, între timp subiectul fiind abandonat, Stelian Ion a propus în locul unei artere rutiere o zonă de promenadă, intitulată exact așa – Promenada Mării Negre:

În ceea ce privește turismul și, ca sursă de finanțare, tot fondurile europene ca bază, Stelian Ion propune un parc tematic:

Candidatul Alianței USR – PLUS a subliniat că, în general, constănțenii au reclamat lipsa curățeniei. Aceasta se datorează binecunoscutei situații cu societatea de salubrizare Polaris, al cărei contract cu municipalitatea – semnat pe 25 de ani – are efecte… penale. Stelian Ion a arătat că, în acest sens, odată cu intrarea la guvernarea locală, vor analiza contractul din scoarță în scoarță, existând varianta rezilierii dacă societatea în cauză nu și-a îndeplinit obligațiile.

Programul lui Stelian Ion se rezumă la 12 puncte: 1. Parcul tehnologic – include și înființarea centrului de inovare digitală Tomis innovation hub, 2. Colectarea selectivă a deșeurilor, 3. Verde Urban – Promenada Mării Negre, reabilitarea parcului Tăbăcărie, amenajarea unui nou parc public în cartierul Faleză Nord pe o suprafață de 11.500 mp, între cartierul Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum, dar și o perdea forestieră în nordul orașui, 4. Revitalizarea zonei peninsulare, a străzii Ștefan cel Mare și reabilitarea imobilelor aflate în stare avansată de degradare, 5. Autobuze electrice și parcări tip SmartParker – cu cabină de transfer/lift pe șase niveluri, 6. Spital metropolitan, 7. Un teatru nou al Constanței – Teatrul municipal ș.a., 8. Educație – finanțare în funcție de nevoile reale ale fiecărei unități de învățământ, 9. Arena Tomis – stadion nou de fotbal, de 30.000 de locuri, în zona de nord a orașului, transformarea actualului stadion Farul exclusiv pentru atletism, 10. Protecția animalelor, 11. Reformarea Poliției Locale, 12. Transparentizarea totală a Primăriei Constanța.

Pentru postul de primar al Constanței candidează următorii:

Decebal Făgădău (PSD), Vergil Chițac (PNL), Stelian Ion (Alianța USR – PLUS), Anton Traian Antoniadis (Uniunea Elenă din România); Claudiu-Iorga Palaz (PMP), Mircea Titus Dobre (PRO România), Horia Constantinescu (PPU-SL), Corina Martin (PER), Tudorel Chesoi (ANT), Andrei Popescu (independent), Nicoleta Ploscaru (independent), Dan Aionesei (Mișcarea Patrioților Români – Dreapta Liberală), Victor Cruceru (ALDE), Constantin Frățilă (LORD), Ayla Reșit (independent), Muncianu Sorin Titus (Partidul Neamul Românesc) și Marian Vasiliev (independent).

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *