VIDEO Spectacol de teatru găzduit de Universitatea Maritimă Constanța și oferit viitorilor candidați la admitere!

Teatrul de Stat și Universitatea Maritimă Constanța au prezentat miercuri 30 iunie 2021, de la ora 19.00, în Aula UMC, „MECIUL DE COMEDIE. Spectacol interactiv de improvizație”! Evenimentul cultural a fost oferit studenților UMC dar mai ales  viitorilor candidați, elevi ai liceelor constănțene, care și-au exprimat intenția și dorința de a susține examenul de admitere la prestigioasa instituție de învățământ superior. Spectacolul de improvizație a avut ca principală caracteristică… lipsa oricărui scenariu și chiar și a regiei. Totul – text, mișcare scenică, lumini, muzică – se creează pe loc, în fața spectatorilor. Formatul este unul competițional, actorii fiind împărțiți în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind și temele de improvizație precum și echipa câștigătoare a fiecărei probe.

Președintele Senatului UMC, prof. univ. dr. Cornel Panait i-a întâmpinat pe oaspeți: „Este menirea unui instituții de învățământ să sprijine și chiar să găzduiască actul de cultură. Un spectacol de teatru destinat special tinerilor este o idee excelentă de destindere, înainte de o sesiune de admitere. Sper că vom convinge tot mai mulți tineri să ni se alăture, pentru aprofundarea unei familii minunate de meserii care au legătură cu marea. Vă mulțumesc dacă veți alege UMC! Mulțumesc și minunaților actori ai Teatrului de Stat Constanța!”

mihai panait
Mihai Panait

Actorii-improvizatori care s-au întrecut în acest spectacol au fost Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeț iar muzica a fost improvizată de tânărul și talentatul Mădălin Nicolae Mușat, absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”. Și, cum „sportivii” care improvizează au nevoie de antrenament, ca în orice sport, cel care s-a ocupat de pregătirea celor două echipe de actori ai Teatrului de Stat Constanța este actorul și regizorul Dragoș Muscalu. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu. Tinerii spectatori, prezenți în premieră în incinta Universității Maritime Constanța – poate chiar viitoarea lor facultate! – s-au arătat entuziasmați de eveniment și au răsplătit cu aplauze actorii și pe generoasele lor gazde. Astfel de evenimente culturale vor mai fi găzduite de Aula UMC, o sală încăpătoare, mai ales în condițiile distanțării sociale impuse de măsurile sanitare, cu o acustică excelentă și o scenă încăpătoare.

teatru umc 1
teatru umc 3

Universitatea Maritimă din Constanța oferă pregătire în domeniul transportului maritim și în domenii conexe – inginerie economică, tehnologii și sisteme de telecomunicații, ingineria și protecția mediului în industrie, energetică. Pe plan internațional, UMC a asumat un rol activ în asociațiile de profil, dezvoltând relații de cooperare și consultanță cu entitățile relevante din domeniul maritim.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *