VIDEO Simion a vizitat din nou Constanța: „Nu știm să investim în patrimoniul cultural. Românii se înghesuiesc în Bulgaria, iar Castelul Reginei Maria din Mamaia se prăbușește!”

Candidatul independent la alegerile europarlamentare, George Simion, a vizitat din nou județul Constanța. Marți, acesta a făcut un tur al litoralului românesc, începând cu stațiunea Vama Veche și încheind cu stațiunea Mamaia.

CITEȘTE ȘI:

Simion, alături de echipa sa, au luat la pas Vama Veche, într-un demers de campanie electorală în care s-au întâlnit atât cu susținători, dar și cu oameni care și-au exprimat dezamăgirea față de partidele politice și, astfel, sunt deschiși pentru un independent ca opțiune la votul din 26 mai.

Ajuns în stațiunea Mamaia, Simion a transmis un mesaj de la castelul Reginei Maria:

Castelul Reginei Maria din Mamaia este, în prezent, un monument istoric, construit în perioada 1923 – 1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa, pentru Regina Maria a României. Acolo, regele Mihai și-a petrecut o parte din verile copilăriei. După 1989, soarta vilei s-a înscris în registrul majoritatea monumentelor din țară: lăsată de izbeliște, în uitare, așteptând finanțarea pentru reabilitarea care nu mai vine.

În prezent, modul în care este conservat și utilizat monumentul face obiectul unor dispute, concretizate prin acțiuni legale, în sensul că Ministerul Culturii i-a chemat în judecată pe proprietari și pe reprezentanții societății Mamaia SA, cea care a tranzacționat monumentul istoric în anul 2003, castelul fiind vândut către societatea Light System fără ca statul să își exercite dreptul de preemțiune, conform Legii 422/2001.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*