VIDEO Se montează primele grinzi ale pasajului principal al A0 Sud peste Autostrada Soarelui

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a postat pe Facebook imagini de la montarea primelor grinzi ale secţiunii centrale a pasajului principal al A0 Sud peste A2, desfăşurată marţi noaptea, precizând că toate operaţiunile de fixare pe poziţie şi de tratare anticorozivă a elementelor tablierului metalic urmează sa fie finalizate până la începutul lunii iunie.

Primele grinzi ale secţiunii centrale a pasajului principal al A0 Sud peste A2 au fost montate în această noapte! Pentru punerea pe poziţie a grinzilor s-a folosit o macara de 250 de tone. Secţiunea este formată din 6 perechi de grinzi metalice cu o lungime de 36 de metri şi o greutate de aproximativ 40 de tone. Grinzile sunt confecţionate în România de o companie românească”, anunţă, într-o postare de Facebook, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, postând şi imagini video de la montarea grinzilor.

El aminteşte că lucrările sunt programate să dureze 4 nopţi consecutiv, în perioada 16 -20 mai, timp în care circulaţia va fi închisă pe ambele sensuri ale A2, în intervalul orar 22.00-05.00.

Săptămâna trecută a fost montat eşafodajul necesar sprijinirii grinzilor secţiunii centrale până la fixarea definitivă a acestora pe poziţie, iar în urmă cu două săptămâni au fost montate cele 24 de grinzi metalice ale celor două deschideri laterale ale pasajului. Toate operaţiunile de fixare pe poziţie şi de tratare anticorozivă a elementelor tablierului metalic urmează sa fie finalizate până la începutul lunii iunie, precizează ministrul.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *