Spread the love

Tentativa de sinucidere politică a PSD Constanța s-a încheiat luni, cu prilejul împăcării dintre președintele în funcție al Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu și președintele organizației județene, Felix Stroe. După ce Țuțuianu obținuse validarea în cadrul CEx pentru a candida la un nou mandat la CJC, zilele trecute social-democrații de la malul mării au răsturnat situația, înlocuindu-l pe Țuțuianu cu… Stroe.

Situația a fost foarte clară: Țuțuianu, mort din punct de vedere politic, a anunțat revanșa. Pe fondul unei majorități covârșitoare de candidați slabi în județ, încă un adversar – de data aceasta chiar din interior – ar fi fost prea mult pentru PSD, astfel că Felix Stroe a îngropat securea războiului. Cei doi, alături de președintele organizației municipale a PSD, Decebal Făgădău, au organizat luni o conferință de presă, în care Stroe a subliniat că aceasta este formula câștigătoare. Fiecare dintre cei trei a avut rolul lui: Stroe a insistat pe ideea că s-au făcut analize serioase, Țuțuianu a trebuit să aprobe, iar Făgădău pe deturnarea atenției de la PSD spre PNL, care este o dreaptă dezbinată.

Decebal Făgădău a oferit celebrul exemplu Teodor Stolojan – Traian Băsescu, precizând că PSD-iștii nu au dorit o asemenea scenetă, o regie politică și au preferat dezbaterea internă de partid:

În ceea ce privește activitatea de partid, Făgădău a continuat cu exemplul PNL, care și-a exclus doi consilieri după ce au votat pentru un proiect benefic pentru Constanța:

Persoana cea mai discutată din PSD Constanța în această perioadă, Țuțuianu a spus că în aceste zile a fost contactat de toate partidele, însă a preferat să rămână în echipa PSD:

PSD încearcă marea cu… viceamiralul. Surpriza de pe lista de la județ

Țuțuianu nu va mai fi candidat al PSD pentru președinția Consiliului Județean, însă va fi primul pe lista partidului și, dacă PSD va câștiga alegerile locale, el va fi vicepreședinte al instituției. De asemenea, imediat după Țuțuianu, pe locul 2, este viceamiralul Alexandru Mîrșu, fostul șef al Forțelor Navale, ieșit recent la pensie. Mîrșu beneficia de sprijinul ADER pentru o eventuală candidatură la Primăria Constanța, dar cu speranța unei alianțe cu PSD. Întrucât și la nivel central PSD-iștii s-au sucit și nu au mai făcut alianță cu ADER, Neculai Onțanu pierzând sprijinul social-democraților pentru Primăria Sectorului 2, același lucru s-a întâmplat și la Constanța, iar Mîrșu va intra în Consiliul Județean direct de pe lista PSD.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *