VIDEO REVOLTĂ în zona peninsulară a Constanței: „Chițac vrea să ne DISTRUGĂ! Luăm 50 de lei de la săraci ca să renovăm casele bogătașilor? Ăsta e sistem NAZIST! ÎNCHIDEM TOT!”

Probleme mari în zona peninsulară a Constanței, din cauza unei noi dereglări sociale și economice instituită de primarul Vergil Chițac. Este atât de grav cu noul regulament al peninsulei, încât, dincolo de problemele antreprenorilor din zonă, nu pot ajunge nici salvările sau mașinile mortuare. De altfel, trebuie anunțat cu 72 de ore înainte că este nevoie de o ambulanță sau de un serviciu religios. Nici vorbă de înțelegere la Primărie, care s-a baricadat în birouri contemplându-și cu profundă admirație propria dictatură.
Riveranii nu mai suportă starea de fapt și, joi seară, au avut o nouă întâlnire cu consilierii locali, de data aceasta cu cei ai PNL și cu președintele organizației municipale, Septimiu Bourceanu. Aceștia au reclamat toate problemele. Printre ele, faptul că se strâng bani de la săraci pentru bogătași, cu referire la faptul că în zonă se află și Casa de Lei, aflată în paragină, deținută de sponsorul lui Vergil Chițac, magnatul petrolului Gabriel Comănescu. Această casă va fi și ea reparată pentru multimilionar din banii constănțenilor. De asemenea, s-a mai subliniat faptul că dacă turistul plătește 200 de lei cazarea și 100 de lei parcarea sigur nu mai vine, astfel că există riscul serios ca afacerile să se… închidă:
Tot astăzi a avut loc o întâlnire a departamentului juridic a Arhiepiscopiei Tomisului cu primarul Vergil Chițac. Nu s-a ajuns la nici o concluzie, edilul fiind prezent la ședință ca o stâncă, fără nici o reacție.
La evenimentul de joi seară, toți participanții au solicitat în cor anularea regulamentului sau măcar suspendarea până la 1 iunie 2022. Din partea taximetriștilor, s-a solicitat accesul fără legitimații speciale sau alte autorizații, întrucât – susțin aceștia – prestează un serviciu utilitar.
PE ACELAȘI SUBIECT:
Turistul plateste 1500 lei cazarea si 100 lei parcarea…. daca va referiti la Mamaia…