Spread the love

În şedinţa de Guvern de luni, premierul demis Viorica Dăncilă a anunţat că marți va fi semnat contractul pentru demararea lucrărilor de reabilitare a Cazinoului Constanţa.

„După zeci de ani de aşteptare, mâine (marţi – n.r.), unul dintre simbolurile României, Cazinoul din Constanţa, va avea garanţia că va fi refăcut. (…) În această noapte, la ora 12,00, expiră şi ultimul pas procedural pentru atribuirea contractului de reabilitare. Domnule vicepremier Suciu, aţi arătat cum trebuie să acţioneze un ministru implicat. Vă rog ca mâine să fiţi la Constanţa şi să vă asiguraţi că acest contract va fi semnat”, a spus Dăncilă.

CITEȘTE ȘI:

Vicepremierul și ministru al Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, a venit marți la Constanța, dar nu pentru semnarea contractului. La scurt timp după anunțul lui Dăncilă, în ultimele ore, practic, în care se putea depune o contestație, asocierea de firme conduse de Eldiclau SRL, participantă la licitațiile trecute, a depus o nouă contestație la CNSC!

Eldiclau a mai depus o contestație în luna septembrie, blocând din nou demararea lucrărilor de restaurare. Contestația respectivă a fost respinsă, însă Eldiclau a profitat de moment și, luni după-amiază, a depus o nouă contestație!

Marți, Daniel Suciu, acompaniat de primarul Constanței, Decebal Făgădău și deputatul PSD George Vișan, a vizitat Cazinoul. Adevărat sau nu, Suciu s-a arătat afectat de situație, susținând că a ajuns la Constanța „cu capul plecat”.

Făgădău a deschis conferința de presă, precizând că „această piesă de teatru se transformă în tragedie”.

Suciu: „Am vrut să modificăm legea achizițiilor publice, nu ne-au lăsat specialiștii de la Ministerul Justiției

Mai departe, Daniel Suciu s-a dezlănțuit pe Eldiclau SRL, susținând că blochează în mod intenționat începerea lucrărilor. Vicepremierul a mai spus că nu știe care este motivația societății comerciale, nici dacă este una financiară sau politică, declarându-se stupefiat de faptul că, în această asociere, se află și o companie în cadrul căreia are participație și statul român, prin Telekom. Suciu a mai spus că s-a străduit să modifice legea achizițiilor publice, însă s-a lovit de refuzul specialiștilor de la Ministerul Justiției.

CITEȘTE ȘI:

Făgădău: „Cazinoul nu se dărâmă și nu se transformă în mall! Am discutat cu avocații, ca să vedem cum putem să recuperăm prejudiciile

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, s-a declarat mulțumit de derularea celei de-a patra licitații pentru restaurarea Cazinoului, însă foarte dezamăgit de procedurile ulterioare, care oferă drepturi peste drepturi participanților în dauna beneficiarului. Totodată, Făgădău a mai spus că clădirea Cazinoului este solidă, nu este în pericol de dărâmare și că nu se transformă în mall. Mai mult, edilul și-a exprimat încrederea în Justiția din România, întrucât același complet de la CNSC a fost și la respingerea precedentă a contestației formulată de Eldiclau.

Când vor începe presupusele lucrări

Potrivit lui Suciu și Făgădău, CNSC are la dispoziție zece zile lucrătoare, practic două săptămâni, în care să analizeze și să soluționeze contestația. Astfel, contractul ar putea fi semnat în… două săptămâni.

CITEȘTE ȘI:

În anul 2011, CNI a preluat Cazinoul de la UAT Constanța. În urma aprobării indicatorilor tehnico-economici prin HG 3/2012, CNI a demarat procedura de achiziție publică privind lucrările de reabilitare și consolidare. Încă de la faza publicării anunțului în SEAP au fost depuse două contestații de către 2 operatori economici. Cele doua contestații au fost tratate unitar de către CNSC, și în urma pronunțării deciziei CNSC procedura de achiziție publică a fost anulată în data de 28.05.2012. Ulterior anulării acestei proceduri, UAT Constanța a preluat Cazinoul, până în anul 2014. Astfel, în perioada 2012 – 2014, CNI nu a putut demara proceduri de reavizare indicatori, respectiv contractare de lucrări, dat fiind faptul că acest obiectiv nu era predat către CNI.

În anul 2015, CNI a demarat o nouă procedură privind achiziția de lucrări de consolidare și reabilitare a Cazinoului Constanța. La procedură s-au înscris 5 asocieri de firme. În urma analizei ofertelor, toate acestea au fost declarate inacceptabile sau neconforme. Drept urmare decizia comisiei de evaluare a fost anularea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

Ulterior anulării procedurii demarate în anul 2015, CNI a demarat o nouă procedură de achiziție publică, în anul 2016. La această procedură au fost depuse un total de 6 oferte de către tot atâția ofertanți. În urma analizării ofertelor, a fost declarată admisibilă o singură ofertă, și anume cea depusă de asocierea SC EURAS SRL –  SC POLARH DESIGN SRL în vederea calificării în etapa următoare. În urma comunicării acestei decizii către toți participanții au fost depuse două contestații la CNSC de către 2 dintre ofertanți (SC EUROMATERIA SRL respectiv SC CORINT SRL). CNSC admite una dintre ele (SC EUROMATERIA SRL) și o respinge pe cea de-a doua. Curtea de Apel se pronunță și admite contestațiile la data de 18.08.2017 și constată totodată că nu au fost îndeplinite cerințele fișei de date pentru ambii operatori economici. Ca urmare a deciziei Curții de Apel și acționând întocmai cum a rezultat din motivările acesteia, CNI a anulat procedura de atribuire și a comunicat operatorilor economici rezultatul procedurii care a fost din nou contestat la CNSC și ulterior la Curtea de Apel. Așadar, cea de-a treia procedură de achiziție publică organizată de CNI a durat aproximativ 20 de luni, timp în care procedura a fost blocată în repetare rânduri cu multiple contestații.

După reavizarea indicatorilor tehnic-economici pentru acest obiectiv de investiții, prin emiterea HG nr. 271/08.05.2019 a fost demarată cea de-a patra procedură de achiziție publică. În data de 13 septembrie, în ultima zi de depunere a contestațiilor privind rezultatul procedurii, la CNSC a fost înregistrată contestația formulată de asocierea SC ELDICLAU SRL & TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS SA & RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA CONSORTILE A SRL & SC IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SA impotriva rezultatului procedurii de achiziție publică. Contestația a fost soluționată de CNSC care a dispus anularea in parte a raportului procedurii initial, respectiv a mentinut decizia comisiei de evaluare de respingere a ofertei depusa de asocierea ELDICLAU ca inacceptabila si neconforma si a dispus reevaluarea ofertelor financiare admisibile prin solicitarea de clarificări. În data de 28 octombrie, ultima zi în care era posibilă contestarea noului raport al procedurii incheiat în urma reevaluării, urmare deciziei CNSC, a fost depusă o nouă contestație de către aceeași asociere, respectiv SC ELDICLAU SRL & TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS SA & RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA CONSORTILE A SRL & SC IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SA.

Tot în data de 28 octombrie, la nivelul CNI SA a fost înregistrată plângerea asocierii mai sus menționată împotriva deciziei CNSC nr. 1769/C7/1854/10.10.2019, formulată la CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.

CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO: CAZINOUL, ASTĂZI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *