VIDEO Maia Sandu VS. Igor Dodon: Al DOILEA tur al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi să participe, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al ţării.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide la ora 21:00. Votul de duminică are loc în condiţii speciale, în contextul epidemiei de COVID-19, organizatorii alegerilor stabilind un set de reguli care trebuie respectate la intrarea în secţiile de votare. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie. Măştile vor fi puse la dispoziţia alegătorilor de reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale.

Vot și la Constanța

Basarabenii au început să voteze și la Constanța. La Secția de la Universitatea Ovidius, din bd. Mamaia nr. 124, până la 10:00 votaseră deja 109 persoane:

Al doilea tur este organizat după ce nici unul dintre cei opt candidaţi la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit 50 +1 din voturile valabil exprimate în primul tur. Astfel, în lupta pentru cea mai importantă funcţie politică de la Chişinău se află candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.

În primul tur, desfăşurat pe 1 noiembrie, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi, iar Igor Dodon 32,61%.

La fel ca în urmă cu două săptămâni, autorităţile de la Chişinău au organizat 2.143 de secţii de votare pe teritoriul Republicii Moldova şi 139 în străinătate, dintre care cele mai multe în Italia (30), Federaţia Rusă (17), România (13) şi Statele Unite ale Americii (12). Validarea alegerilor este condiţionată de prezenţa la urne a cel puţin o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale (3.287.140 cetăţeni cu drept de vot). Prezenţa la vot a fost, pe 1 noiembrie, de 48,54%.

Dodon, abandonat de Usatîi

Președintele Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, a venit vineri, 13 noiembrie, în ultima zi de campanie electorală, pentru cel de-al doilea tur al alegerilor preziențiale, cu un îndemn către cetățenii R. Moldova ca duminică să voteze… împotriva candidatului independent, susținut public de PSRM, Igor Dodon! Usatîi este perceput ca fiind cel care poate să încline definitiv balanța în favoarea oricăruia dintre cei doi candidați, dat fiind faptul că în turul 1 a obținut peste 17%.

Astăzi cu toții știți că eu am declarat război acestui sistem, mafiot și corupt, am declarat de mai multe ori că niciodată nu am fost fanul doamnei Maia Sandu, dar astăzi noi trebuie să terminăm cu kuliokul, cu corupția și cu toate mizeriile care se întâmplă în R. Moldova și de asta noi toți cu dvs trebuie să ieșim la vot. Vă rog eu să analizați, mai trăim încă 4 ani așa cum am trăit până acum sau după data de 15 noiembrie începem o altă viață. Începem o altă viață când copiii nu vor mai vorbi cu părinții pe skype. Începem o altă viață fără grupări interlope, fără contrabandă și fără toate mizeriile în care a fost implicată R. Moldova. Eu vreau să vă spun dvs că eu am avut poate cele mai grele zile din istoria vieții mele personale, credeți-mă că prin ce am trecut eu, mai ales după turul întâi, sunt sigur că nimeni dintre politicieni nu a trecut și sper ca nimeni nici să nu treacă prin ce am trecut eu și apropiații mei. Nu doar că au fost trimiși unii interlopi care vor distrugerea mea și deja care au ajuns în R. Moldova, lor li s-a spus că dacă nu fac nimic cu Usatîi, chiar săptămâna viitoare îi așteaptă în Federația Rusă condamnarea. Lor li s-a spus clar ca dacă nu îi închid gura lui Usatîi FSB-ul nu mai are nevoie de ei – niște obosiți. Am declarat anterior ca doar trebuie să fiu mort ca să-l votez pe Dodon în turul II sau cineva să-mi ia mâna să semneze că am votat pentru Dodon”, a precizat Usatîi.

Război mediatic și dezinformare: Fake news-uri lansate de Dodon

Experții în domeniu spun că în ultimele două săptămâni de campanie a avut loc un adevărat război informațional. Maia Sandu, 48 de ani, fostă premieră, președinta PAS (Partidul pentru Acțiune și Solidaritate), partid pro european, este câștigătoarea primului tur de scrutin. Igor Dodon, 45 de ani –  actualul președinte al Republicii Moldova, este fost lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, pro rus din Moldova, al doilea după primul tur de scrutin.

A existat foarte multă manipulare și dezinformare înainte de ziua turului I, dar ce a urmat după a depășit orice limite ale imaginației. Noi am adunat timp de o zi și jumătate 300 de știri false. Lansate pe toate temele imaginabile și inimaginabile, cantitatea și diversitatea știrilor false, conspirațiilor, denigrărilor, manipulărilor care s-au revărsat și au vizat-o pe Maia Sandu sunt ceva ce nu am mai văzut. Temele acestora variază de la propagandă anti LGBT la minciuni legate de avere, afiliere, Soros, masoni, sataniști, s-a spus că se vor închide școlile, economia. Orice vă puteți imagina s-a spus. Poți să faci manualul despre dezinformare luând toate cazurile astea, pentru că acolo vei găsi orice. Am văzut și niște tentative de dezinformare îndreptate spre Igor Dodon, dar nu le-am văzut publicate. Mai mulți jurnaliști au raportat că au primit din surse anonime informații despre eventuale infracțiuni economice săvârșite acum recent de acesta. Dar nu le-am văzut publicate, presa le alege”, au precizat cei de la misreport.ro

La alegerile prezidenţiale anterioare, din 2016, preşedinte a fost desemnat socialistul Igor Dodon, care a învins-o în turul al doilea pe pro-europeana Maia Sandu, care a candidat din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate. În primul tur, din 30 octombrie 2016, Dodon a obţinut 47,98% din voturi, în timp ce Maia Sandu a fost votată de 38,71% dintre alegători. În turul al doilea, din 13 noiembrie 2016, Dodon a avut susţinerea a 52,11% dintre cetăţenii care au mers la vot, iar Maia Sandu a fost votat de 47,89% dintre alegători. Prezenţa la vot a fost în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2016 de 50,95%, iar în turul al doilea de 53,45%.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.