Spread the love

Universitatea „Ovidius” a găzduit, miercuri, conferința intitulată „Ceaușescu și poporul. Scrisori către iubitul conducător (1965 – 1989)”, titlu acordat și lucrării cercetătorului științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Mioara Anton. Practic, vorbim de o lansare la Constanța a acestui volum, evenimentul fiind organizat de Facultatea de Istorie și Științe Politice a universității tomitane și de editura Cetatea de Scaun.

Cuvântul de deschidere a aparținut lui Gabriel Stelian Manea, din cadrul Universității.

„În ultimele câteva săptămâni de la lansarea sezonului opt dintr-un celebru serial de televiziune înțeleg că este o isterie cu accente patologice să nu dai spoiler studenților! Pare a fi un păcat de neiertat, dar m-aș bucura dacă am urmări și cărțile cu aceeași pasiune aproape religioasă cu care urmărim aceste seriale. Noi avem aici, la Constanța, un obicei care poate trece drept și o glumă privată: acela de a aprecia prefața unei cărți, decât conținutul în sine! Vă asigur că nu este cazul de față și așa că o să mă refer exclusiv la conținutul acestui volum. Aș remarca că o asemenea încercare de analiză a relației dintre puterea dictatorială și românii de rând în acei ani, întemeiată pe scrisori, pe rapoarte, denunțuri ș.a.m.d. este cât se poate de actuală și de sincronă cu tendințele domeniului din occident. Mi-a plăcut o expresie pe care autoarea a folosit-o: stat prosocietate! De prea multe ori, regimurile acestea de esență totalitară au fost analizate istoriografic și prezentate didactic pe exclusiv sub raportul suprastructurii politico-instituționale, formele de preluare a puterii și mecanismele de exercitare a acesteia, răfuieli de partid și relații în interiorul partidului, modele de proiecție de politică externă și m-am întrebat: unde este omul? Unde este individul, familia, societatea, comunitatea? În definitiv, aceste regimuri și-au propus să transforme omul și să creeze un altul nou. (…) Se spune că nu ar fi știut de frica care (sic!) i-a paralizat pe români, n-ar fi știut de înfometarea programată, că el ar fi fost o victimă, i s-au ascuns toate aceste lucruri și că ar trebui exonerat în fața istoriei. Este fals! Nicolae Ceaușescu a știut toate aceste realități. (…) Este primul responsabil pentru relația aceasta umilitoare dezumanizantă și criminală pe care românii au fost nevoiți să o suporte”, a spus Manea.

„Scrisorile surprind erodarea încrederii societății în visul construirii epocii de aur”

Autorul Mioara Anton a precizat că lucrarea surprinde traiectoria relației dintre popor și Nicolae Ceaușescu, de la speranțele din anii 1960 și până la totala dezamăgire de la sfârșitul anilor 1980.

„Amintirea mea a lunii mai 1989 este aceea a unei umilințe la care eram supuși, cotidiene, pe care foarte mulți dintre noi acum aleg să o uite. Așadar, scrisorile adresate lui Ceaușescu, din momentul preluării puterii și până în momentul prăbușirii regimului, spun în realitate povestea unei relații dintre regimul criticat și o societate care se acomodase deja cu rigorile regimului. La mijlocul anilor 1960, când Ceaușescu ajunge la putere, era o ordine politică care (sic!) care traducea prin stabilitate, progres economic, diversificare a pieții muncii. Mai mult, grație momentului din august 1968, când Ceaușescu s-a opus intervenției trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, pentru foarte mulți dintre români el devenise „al nostru”. De altfel, apetența secretarului general de a asculta vocile celor mulți și de a îndeplini dorințe a fost vizibilă încă din primii ani ai conducerii. La Congresul al IX-lea din august 1965, Ceaușescu aprecia ca prioritară sfătuirea cu masele, o sfătuire care a însemnat perfecționarea unui aparat birocratic și propagandistic, al cărui rol nu a fost însă de a asculta vocile celor de jos și de a diminua presiunile regimului, ci de a construi și consolida eșafodajul puterii personale a lui Nicolae Ceaușescu. (…) Scrisorilor adresate lui Ceaușescu i se adăugau băile de mulțime și spectacolele propagandistice și care au hrănit timp de 25 de ani convingerea lui Ceaușeascu că era cel mai iubit fiu al națiunii. De altfel, corespondența expediată, mai mult sau mai puțin entuziastă, instanțelor de partid și de stat surprind treptat erodarea încrederii societății în visul construirii epocii de aur. (…) Societatea românească începuse să depindă jocul duplicității. Începutul regimului a fost plin de speranțe, iar în ochii celor mulți Ceaușescu apărea ca un lider protector, preocupat de problemele celor mulți, de îmbunătățirea condițiilor de viață”, a spus Mioara Anton.

Mioara Anton

Mai multe declarații, în secțiunea VIDEO de mai jos:

CITEȘTE ȘI:

Plopeanu lovește din nou!

Decanul Facultății de Istorie a UOC, conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, cunoscut ca amator în timpul dezbaterilor științifice și-a arătat limitele și de această dată. Înainte de sesiunea de întrebări, Plopeanu a vorbit de regimul lui Ceaușescu de după 1965.

„Ne-a devoalat ceea ce am putea numi comunismul de toate zilele în societatea românească după 1965. Ați putut observa aspecte de viață cotidiană, astăzi ni se par exotice, dar la acel moment erau cu adevărat dezumanizante pentru a nu mai folosi și alte sintagme, iar doamna Mioara Anton a reușit să le contextualizeze, să le pună în cadrele politicii generale a regimului Nicolae Ceaușescu de după 1965 și ce a rezultat ați putut audia și veți putea lectura prin procurarea cărții”, a spus Plopeanu.

Evident, nu trebuie să fii un mare istoric ca să știi că Nicolae Ceaușescu a preluat puterea în 1965, nu înainte, deci nu poate fi vorba de un regim de după 1965. Gheorghe Gheorghiu Dej a murit la 19 martie 1965, iar la 22 martie, același an, Ceaușescu a preluat funcția de prim secretar general al Partidului Muncitoresc Român.

Conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *