VIDEO Iohannis, la Summit-ul UE – Balcanii de Vest: „Unele surse media sunt sub influența propagandei ruse…”
Președintele Klaus Iohannis a declarat că România susține aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, după discuțiile de la Summit-ul Balcanii de Vest.
„Summa summarum, atmosfera a fost una totuși bună, chiar dacă din motive lesne de înțeles, unii lideri și-au exprimat speranța, încurajarea. Tema va fi reluată și în formatul consiliului care va începe peste două ore. Avem câteva teme, dar una din ele e de importanță deosebită: solicitările de a deveni state membre ale Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Comisia Europeană a emis recomandare ca Ucraina și Moldova să primească statut de candidat și Georgia să primească un statut care să sprijine statulul de candidat. Voi exprima astăzi punctul de vedere al României, care e unul foarte clar. Punctul de vedere al Comisiei e unul corect”, a declarat Iohannis.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la finalul Summitului UE – Balcanii de Vest, că integrarea europeană a statelor din Balcanii de Vest se lovește de „propaganda rusă”. La summit s-a discutat perspectivele de aderare pentru statele din Balcanii de Vest, însă Bulgaria blochează începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania. În replică, Serbia, Albania şi Macedonia de Nord au amenințat că nu participă, în semn de protest, la această reuniune. Sofia cere ca precondiţie pentru discuţiile de aderare cu Macedonia de Nord să se discute de asemenea chestiuni de „istorie comună”, limbă şi identitate naţională.
„Trebuie să vedem lucrurile cu simț pragmatic, să nu dăm crezare tuturor surselor media din Europa, unele sunt sub influența propagandei ruse. Trebuie să analizăm fondul problemei și cred că acceptarea rapidă a Moldovei și Ucrainei nu poate decât să dea speranțe oamenilor din Balcanii de Vest ca prin această revigorare în politica de extindere vor beneficia și ei de un tratament pozitiv. Asta este evident speranța mea, nu vorbesc în numele tuturor, dar așa văd eu lucrurile și din discuțiile de azi mulți lideri văd lucrurile tot așa. E nepotrivit ca lucruri care țin de istorie să pună în pericol procesul de aderare la UE, dar se poate întâmpla politic și există politicieni și din Bulgaria că înțeleg că problema trebuie rezolvată. Iar în ce privește Serbia, președintele Serbiei a fost azi împreună cu noi, a declarat clar că este pro-european, dorește să meargă mai departe pe calea europeană și pe calea integrării”, a spus Klaus Iohannis.
Întrucât a avut zilele trecute o întrevedere cu președintele Franței, liderul de la Cotroceni a explicat puțin mai mult ce încearcă Emmanuel Macron să facă în Europa
„Avem teme precum comunitatea politică propusă de Franța. Așteptăm noi detalii. Un lucru este clar: această comunitate politică nu dorește să fie un înlocuitor pentru extindere, ci să formeze o comunitate politică care ne preocupă pe noi europenii. Mai multe o să știm când toți cei din Consiliu își exprimă opinia privind acest nou posibil format. Acum avem o primă discuție, mai degrabă informală, nu o să luăm o decizie finală în acest sens”, a comunicat președintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, într-o conferință de presă, că statutul de țară candidată la UE „nu este o garanție unidirecțională”, punctând că este nevoie ca statul care dorește să se integreze în familia UE să urmeze pașii care sunt recomandați și să facă reformele care sunt așteptate. Precizarea președintelui vine după ce a anunțat că România susține aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Este un statut destul de discutat la nivelul instituțiilor europene, fiind odată acordat înseamnă clar că la finalul procesului statul respectiv va deveni membru al UE. Însă nu este o garanție unidirecțională. Este nevoie și de statul membru care dorește să se integreze să urmeze pașii care sunt recomandați, să facă reformele care sunt așteptate, fiindcă extinderea UE nu este o extindere pur teritorială, este un proces care se bazează pe valori. Toți care vor să devină parte din familia UE trebuie nu doar să spună, ca să fie bine, ci trebuie să facă reforme, trebuie să respecte principiile unui stat democratic. (…) La unii se întâmplă mai repede, la alții mai încet. Dacă ne uităm la Balcanii de Vest, pentru unii procesul a început acum 20 de ani și încă nu este foarte avansat. La alții procesul de integrare s-a produs în 3, 4 ani și a funcționat foarte bine. Depinde de foarte mulți factori”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis dezvăluie luptele de culise din UE. Uniunea vrea să elimine acordul tututor statelor din procesul de luare a unei decizii. Cel mai probabil de situație e vizată Ungaria, care de-a lungul timpului a blocat mai multe proiecte.
„În ce privește unanimitatea, este doar un aspect dintr-un cadrul reformator mult mai larg și toți suntem de acord că arhitectura UE poate fi îmbunătățită. Una din supărările de acum este că acum există un veto de factor, fiindcă în consiliu există obligația de consens, deci practic, există o formulă de veto. Atunci când discuțiile s-au prelungit extrem de mult, de regulă a fost vorba de opinia unei țări care a avut o altă formă decât restul. Noi nu putem modifica doar acestă formă, fiindca e vorba de modificarea mai largă, a tratatelor. Tratatele pot fi modificate doar prin proceduri”, a declarat Klaus Iohannis.
Iohanis a declarat joi, după participarea la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, că instituțiile române și el personal au făcut eforturi mari pentru aderarea țării la spațiul Schengen și că subiectul reprezintă un motiv de „frustrare” pentru România.
„Chiar dacă pare că nu se face mult, vă asigur că ne-am implicat foarte mult în această speță, echipa mea, echipa guvernamentală și eu personal am avut o serie întreagă de discuții, chestiunea complicată și pentru că a trecut foarte mult timp de la evaluarea propriu-zisă. Trebuie să fim sinceri, acest dosar reprezintă o frustrare pentru noi”, a afirmat Iohannis.