VIDEO INTERVIU Dobre (UGIR): „Parcarea NU se taxează noaptea nici în Paris sau Barcelona! ALUNGAREA turiștilor din Mamaia și Constanța afectează la bugetul local și omoară antreprenorii”

Fostul ministru al Turismului și deputat constănțean Mircea Titus Dobre, în prezent președinte-fondator al filialei locale a Uniunii Generale a Industriașilor din România, încă este intens implicat în ceea ce privește turismul național și local. UGIR face parte din așa-zisul consiliu tripartit, unde propunerile legate de turism sunt discutate la nivel guvernamental. Din perspectiva lui Dobre, o parte din propuneri sunt asumate în programul de guvernare, altele… nu, o mare durere a fostului ministru fiind legată de strategia de turism, îngropată de Virgil Popescu, pe vremea când era ministru al Economiei.

Reapariția Ministerului Turismului, cu al antreprenoriatului în titulatură, se pare că rezolvă o serie de probleme, în colaborare cu Ministerul Mediului, întrucât acesta se ocupă de… plaje. În această privință, Dobre atrage atenția asupra birocrației care, în final, stresează turiștii.

În plan local, Mircea Dobre a subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat anul trecut în stațiunea Mamaia în privința locurilor de parcare ar trebui să fie o lecție pentru Primăria Constanța și să nu repete greșeala în sezonul estival 2022, întrucât – în mod concret –  vor fi alungați turiștii și, implicit, antreprenorii locali din domeniu vor falimenta. De asemenea, Mircea Dobre ne-a explicat și rețeta succesului Bulgariei, situația voucherelor de vacanță sau a impozitului specific în HoReCa, dar și… dacă va reveni în politică sau nu:

https://www.youtube.com/watch?v=Ailf5Vc7M2o
DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *