Site icon TOMIS NEWS

VIDEO Intervenție ISU Constanța: Ambulanță RĂSTURNATĂ în gropile lui Chițac

ambulanta rasturnata
hqdefault

Pompierii ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi noapte, în jurul orei 23.30, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Dacia. Ambulanța s-a tamponat cu un taxi și, în urma coliziunii, s-a răsturnat într-o groapă a șantierului de reabilitare din zonă. În ambulanță, se afla patru persoane: un șofer și o asistentă, alături de doi pacienți – mamă și copil. Toate persoanele au fost transportate la spital. Conform SAJ Constanţa, ambulanţa se deplasa către spitalul judeţean, cu semnalele acustice şi luminoase pornite, având o urgenţă.

„În urma accidentului au rezultat cinci victime, asistenta medicală care prezintă traumatism cranio-facial şi traumatism de membru superior, ambulanţierul cu traumatism toracic, un minor cu traumatism toracic, o pacientă cu traumatism cranian şi traumatism de membru inferior şi a cincea victimă, cu un atac de panică, fără urmă traumatică. Cele cinci victime, conştiente, au fost transportate la spitalul judeţean pentru supraveghere şi investigaţii suplimentare”, a transmis SAJ Constanța.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version