Spread the love

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța vor începe astăzi. Potrivit Ordinului pentru începerea lucrărilor miercuri, 15 ianuarie, semnat luni de Compania Națională de Investiții, reabilitarea completă trebuie finalizată în 2022.

CITEȘTE ȘI:

După mai multe luni pierdute după cea de-a patra licitație și mai bine de nouă ani de încercări eșuate de începere a lucrărilor, Cazinoul din Constanța intră în mult așteptatul proces de restaurare, aspect punctat miercuri de primarul municipiului, Decebal Făgădău:

În cadrul execuției, se vor realiza lucrări de consolidare și restaurare a clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă acces subsol) și a zonelor exterioare: terasă, utilități, balustradă ș.a.

Renașterea celei mai importante clădiri realizată în stil Art Nouveau din țara noastră va oferi constănțenilor un centru cultural și de divertisment, care va putea găzdui diverse evenimente, simpozioane, expoziții ș.a.m.d.

Dacă constructorul se va ocupa de restaurarea clădirii, din partea municipalității vor începe ample lucrări de modernizare a falezei. Potrivit lui Decebal Făgădău, schimbările vor fi radicale, cea mai spectaculoasă fiind o… roată precum cea de la Londra:

Lucrările de restaurare vor fi executate de câștigătoarea licitației, Aedificia Carpați. Valoarea contractului este de 56.627.697 lei, iar durata de realizare a lucrărilor este de 30 de luni, din care 3 luni sunt dedicate activității de proiectare.

Clădirea-simbol a Constanţei nu a arătat mereu ca o ruină. Construit între 1908 și 1912, în stil Art Nouveau, după planurile arhitectului Daniel Renard, edificiul, devenit o emblemă veritabilă a României, a fost aspru criticat în primii ani de la inaugurare, presa vremurilor respective caracterizându-l drept „o matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane”. Totuși, de-a lungul timpului, monumentul a atras o mulțime de turiști, devenind unul dintre locurile preferate ale oamenilor înstăriți și împătimiți ai jocurilor de noroc și, totodată, simbolul arhitectural al Constanței. Cazinoul a fost restaurat complet de două ori: în 1934, de însuși proiectantul Daniel Renard, și în 1986, de un colectiv de artiști format din Sorin Dumitru, Gheorge Fircă, Ioan Mițurcă, Nae Mira și Nicolae Moldoveanu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *