VIDEO Făgădău, în cursa pentru al doilea mandat de primar: „Ești mai puternic, cu cât opoziția este mai puternică!”

Primarul în funcție al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, candidează pentru al doilea mandat la cârma administrației constănțene. Lista de consilieri locali municipali depusă recent de organizația municipală a PSD conține atât nume vechi, precum Costin Răsăuțeanu – actualul viceprimar sau Liviu Merdinian – președintele Uniunii Armenilor din România, dar avem și figuri noi, precum Claudia Dobre Ona. De asemenea, Mărioara Cojoc nu se mai regăsește printre consilierii propuși de PSD-iștii constănțeni și nici… celălalt viceprimar, Dumitru Babu, poate cel mai controversat politician din administrația locală.

În cadrul unei conferințe de lansare de joi, Făgădău a precizat că a avut un mandat bun în acești patru ani:

Făgădău a precizat că în ultimii patru ani a dorit ca opoziția să fie o voce puternică în administrația locală. Întrucât oamenilor politici nu le place ca opoziția să fie puternică, primarul a arătat că a oferit un post de consilier personal unui om al dreptei (Mihai Petre – n.r.), de asemenea PNL și PMP au primit conducerea a două comisii de specialitate, în timp ce PSD doar una:

17 candidați sunt înscriși în cursa pentru funcția de primar al Constanței, o premieră democratică de altfel. În acest sens, Făgădău a subliniat că este lucru este un semn de sănătate și că democrația este la ea acasă. Totodată, este un alt semn că la Constanța nu se mai vorbește de corupție. Făgădău a mai salutat și faptul că sunt trei femei candidat și a încurajat femeile să se implice în politică și, surprinzător, este bucuros și de prezența USR pe scena politică, cărora le transmite să fie la fel de vocali:

Pentru postul de primar al Constanței vor candida următorii:

Anton Traian Antoniadis – Uniunea Elenă din România; Dan Aionesei – Mișcarea Patrioților Români – Dreapta Liberală; Victor Cruceru – ALDE; Vergil Chițac – Partidul Național Liberal; Tudorel Chesoi – Alianța Național Țărănistă; Horia Constantinescu – PPU-SL; Mircea Titus Dobre – Pro România; Decebal Făgădău – Partidul Social Democrat; Constantin Frățilă – Liga Organizată a Regiunilor Drepte; Stelian Ion – USR-PLUS; Claudiu Palaz – Partidul Mișcarea Populară; Corina Martin – Partidul Ecologist Român; George Andrei Popescu – independent; Nicoleta Ploscaru – independent; Ayla Reșit – independent; Muncianu Sorin Titus – Partidul Neamul Românesc și Marian Vasiliev – independent.

Au fost respinși Constantin Nițe (independent), Tiberius Simion (Alianța pentru Unirea Românilor), Partidul Makedonarmânilor, Partidul RE:START. Candidatul AUR a formulat contestație și decizia va fi publicată astăzi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *