VIDEO Dîncu (MApN), în Portul Militar Constanţa, promite înzestrare navală ca în NATO! „Participând la acţiunile Alianței sau UE, asigurăm securitatea României”

| |
dincu 1

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, duminică, în portul Constanţa, cu prilejul sosirii în ţară a puitorului de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (274), după ce a participat la o misiune sub mandat UE în Marea Mediterană, că prezenţa marinarilor militari în teatrele de operaţii din respectiva zonă demonstrează capacitatea ridicată a Armatei României de a furniza securitate în regiunea extinsă a Mării Negre.

Prezenţa activă şi constantă a marinarilor militari români în teatrele de operaţii din Marea Mediterană demonstrează capacitatea ridicată a Armatei Române de a furniza securitate în regiunea extinsă a Mării Negre în cadrul misiunilor specifice conduse atât de Alianţa Nord Atlantică, cât şi de Uniunea Europeană şi Consiliul de Securitate al ONU”, a spus Dîncu.

Referitor la importanţa sacrificiului marinarilor militari români prin prezenţa lor în teatrele de operaţii alături de aliaţi, ministrul Apărării Naţionale a subliniat că astfel este asigurată securitatea României. El şi-a exprimat speranţa că vor fi făcute noi investiţii pentru înzestrarea Armatei României, astfel încât militarii să beneficieze de dotări la nivelul ţărilor dezvoltate. Puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (274) s-a întors din Marea Mediterană duminică în portul militar Constanţa, după participarea la Operaţia Uniunii Europene EUNAVFOR MED „IRINI”.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), în perioada 1 octombrie – 31 decembrie, nava militară românească a fost integrată în gruparea navală permanentă a UE din Mediterană. A desfăşurat misiuni de asigurare a respectării embargoului armelor impus Libiei de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi de combatere a traficului ilicit de produse petroliere, droguri şi persoane, prin monitorizarea traficului maritim şi prin executarea de inspecţii la navele suspecte din Marea Mediterană. A parcurs 10.000 de mile marine, în 1.200 ore de marş, a interogat peste 230 de nave comerciale, a executat 25 de acţiuni de tip IMINT (Imagery Intelligence – analizarea încărcăturii navelor prin intermediul fotografierii), iar la zece dintre acestea au fost desfăşurate vizite de promovare a valorilor Uniunii Europene şi de conştientizare a importanţei securităţii maritime regionale.

balescu naval

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a participat, duminică, la revenirea unei nave militare dintr-o misiune internaţională şi a transmis marinarilor militari că speră ca să poată fi asigurată o dotare la nivelul celorlalte ţări şi nu doar profesionalismul lor să arate excepţional în asemenea misiuni. Asta, deși România are un sistem de sănătate subfinanțat, la fel cum este și cel de sănătate. De altfel, apărarea este singurul sector care are mai mulți bani decât ar trebui. De asemenea, el a precizat că şi această misiune a confirmat faptul că marinarii militari reprezintă o elită a Armatei Române. În discursul său, Vasile Dîncu a transmis marinarilor militari că poate uneori nici familiile lor nu înţeleg sacrificiul pe care îl fac.

Din păcate, nu întotdeauna, poate câteodată nici familiile dumneavoastră nu înţeleg foarte bine de ce trebuie să facem aceste sacrificii şi poate că este mai degrabă chestiunea mea şi a colegilor mei din Ministerul Apărării şi a partenerilor militari evident de a explica oamenilor de ce este important sacrificiul pe care dumneavoastră îl faceţi. Este important pentru că noi pentru prima dată în istoria România (…) participăm activ într-o alianţă politico-militară, o alianţă care pentru prima dată ne asigurăm din punct de vedere strategic securitatea noastră. Participăm la acţiunea NATO sau cele ale Uniunii Europene şi prin asta ne asigurăm securitatea prezentă şi viitoare a României”, a afirmat ministrul Apărării.

El a mai declarat că îşi doreşte ca profesionalismul marinarilor militari să fie dublat şi o dotare la nivelul celorlalte ţări.

Vreau să vă spun că sacrificiul dumneavoastră nu este numai un efort deosebit pe care îl faceţi, ne bucurăm foarte mult că prin profesionalismul dumneavoastră reuşim să fim mândri în Alianţa Nord-Atlantică şi să ne facem toate obligaţiile pe care ni le-am asumat. Sperăm că în viitor nu o să fie numai profesionalismul dumneavoastră care să arate excepţional în alianţa respectivă, sperăm că o să vă putem asigura şi o dotare la nivelul celorlalte ţări, la nivelul ţărilor cele mai dezvoltate. Aş dori să vă asigur că efortul dumneavoastră nu este în van şi constituie pentru noi, cei care navigăm doar pe pământ un impuls pentru a continua paşi concreţi în proiectul nostru de a înzestra Armata Română cu tot ceea ce are nevoie pentru a putea să ne apărăm şi să ne îndeplinim angajamentele pe care ni le-am asumat în această alianţă”, a mai precizat Vasile Dîncu.

În finalul discursului său, el a mulţumit marinarilor militari pentru curajul de care dau dovadă în îndeplinirea misiunilor.

Ceea ce faceţi dumneavoastră ne arată un lucru foarte important, antrenamentul este jumătate din victorie, iar ceea ce aţi făcut în această misiune, toate rapoartele pe care le-am primit, inclusiv ale aliaţilor, vreau să vă spun că vă onorează şi vă transformă deşi eraţi şi înainte, dar este încă o confirmare a faptului că sunteţi o elită a Armatei Române. Vă mulţumesc pentru curajul de care aţi dat dovadă în îndeplinirea misiunilor, departe de ţară, departe de cei dragi. Nu doar eu împărtăşesc această idee, ci şi comandanţii dumneavoastră şi partenerii noştri internaţionali”, a afirmat ministrul Apărării.

naval

Pe durata celor trei luni de participare la Operaţia „IRINI”, puitorul de mine şi plase 274 a parcurs 10.000 de mile marine, în 1.200 ore de marş, a interogat peste 230 de nave comerciale care tranzitau aria de responsabilitate, a executat 25 de acţiuni de tip IMINT (Imagery Intelligence – analizarea încărcăturii navelor prin intermediul fotografierii), iar la zece dintre acestea au fost desfăşurate vizite de promovare a valorilor Uniunii Europene şi de conştientizare a importanţei securităţii maritime regionale. Comandată de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, nava militară românească a îndeplinit, pentru al doilea an consecutiv, o misiune de interes major pentru Forţele Navale Române. În perioada ianuarie – iunie 2020, puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” a asigurat comanda grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group Two), cu care a executat misiuni specifice în Marea Neagră şi Marea Mediterană, fiind cea mai lungă misiune de luptă executată de o navă militară a României într-un teatru de operaţii navale.

Scutul de la Deveselu, în discursul Moscovei. „Rusia vrea să restabilească o centură de securitate greu de acceptat

Rusia a devenit mai ofensivă în ultimul timp și ar vrea să restabilească „o centură de securitate care este greu de acceptat”, cea de dinainte de extinderea NATO din 1997, însă atunci când România este menționată cu scutul de la Deveselu în discursurile oficialilor de la Moscova, scopul este mai degrabă propagandistic, pentru a pune presiune în negocierile cu NATO. Rusia este o amenințare pentru securitatea din zonă, dar nu este o amenințare directă pentru România, dă asigurări ministrul apărării, Vasile Dîncu.

Atunci când este nominalizată România în discursurile lui Vladimir Putin este vorba de una din revendicările propagandistice ale Rusiei în care ei spun că bazele din România și Polonia pot fi folosite de o factură ofensivă, deși NATO a demonstrat că sunt doar de natură defensivă. Evident că sunt declarații în care Rusia face presiune în negocierile mai mari cu NATO privind crearea unei centuri de securitate care este greu de acceptat, pentru că este de fapt o centură de securitate care a pornit de la Zidul Berlinului încoace și care cuprinde toate țările care au intrat în NATO după 1997. (Din perspectiva Rusiei – n.r.), n-ar trebui să existe nicio prezență a NATO aici, or noi, ca membri NATO, nu putem spune că se poate elimina prezența aici”, a declarat ministrul apărării, Vasile Dîncu, vineri seara, la Digi24.

Este vorba despre o situație de negociere mai degrabă”, a adăugat el. „Evident că NATO se uită cu îngrijorare, după Crimeea, la ceea ce se întâmplă la granițele Ucrainei și ceea ce se întâmplă la granițele Poloniei, cu mișcările din Belarus – folosirea unei migrații de o manieră oarecum strategică, ce forțează granițele unei țări europene importante”, a menționat Vasile Dîncu câteva din provocările de securitate ale ultimilor luni. Vasile Dîncu consideră că Rusia este mai ofensivă în această perioadă. A mărit și tonul, agresivitatea discursului și a avut niște cereri ultimative, însă, în opinia sa, sunt mai mult forme de negociere. „Nu cred că este foarte simplu pentru Rusia să declanșeze procese care ar fi urmate de blocadă economică, pentru că o blocadă economică nu ar fi un lucru pe care Rusia să-l poată gestiona. Sperăm însă în rațiune, pentru că există acum atâtea mecanisme și am văzut că partea americană a făcut concesii privind operativitatea comunicării, s-a mărit numărul de formate, de contacte, de teme care se pun pe agendă. Evident că nu se pot lua pe agendă toate temele Rusiei, pentru că acestea țin de interesul Rusiei, dar această încercare oarecum a Rusiei de a proiecta și un fel de expansionism de pe vremea nu numai a țarului Petru, a ortodoxiei, dar și de pe vremea comunismului a surprins oarecum scena internațională, pentru că nu se poate reveni la tratatele de după Al Doilea Război Mondial, deja toate mecanismele și tratatele din ultima vreme s-au rafinat mult și s-a trecut la o altă etapă în istoria negocierilor politice”, a explicat ministrul Apărării.

Întrebat dacă România se pregătește pentru o Rusie mai ofensivă, mai ales în condițiile în care oficialii de la Moscova au adus din nou în discuție scutul NATO de la Deveselu, Vasile Dîncu a spus că „România, în cadrul NATO, trebuie să fie tot timpul pregătită pentru orice şi singura și cea mai bună condiţie a apărării, astăzi, este aceasta: să fii pregătit mereu pentru orice tip de conflict posibil în zonă”, a spus Dîncu.

Ministrul apărării dă asigurări că „suntem pregătiți”, dar transmite populației „să nu se alarmeze”, pentru că dincolo de provocări și amenințări, în prezent este privilegiat dialogul.

Evident că dialogul rămâne şi aici populaţia noastră nu trebuie să se alarmeze, pentru că dialogul este în acest moment foarte important. Aţi văzut că fiind vorba de un sistem centralizat, cu decizie centralizată, cum este Rusia, Statele Unite şi ţările NATO au accelerat foarte mult dialogul între Statele Unite, NATO şi Rusia, dar mai ales Statele Unite au dus trena, au fost două discuții telefonice în mai puțin de o lună între președintele Biden și președintele Putin. Diplomația lucrează și sperăm că și în urma negocierilor interne, pe care le avem noi (NATO – n.r.), și în negocierile cu Rusia se va ajunge la o situație normală de echilibru, în care să se respecte independența”, a declarat Vasile Dîncu.

Întrebat dacă Rusia este o amenințare pentru România în prezent, Dîncu a răspuns că „Rusia, în momentul acesta, nu este o ameninţare directă pentru România, dar este o ameninţare pentru securitatea din zonă. Or, noi facem parte dintr-un sistem de apărare, sistemul NATO, deci noi reacţionăm armonic cu toate celelalte ţări. Am avut un B-9, un summit la Bucureşti, cu ţările de pe flancul estic, cu reprezentanţii B-9 s-a întâlnit şi preşedintele Statelor Unite, preşedintele Iohannis este foarte activ în străinătate, în discuţii şi promovarea intereselor ţărilor de pe flancul estic”, a arătat ministrul Apărării.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *