Spread the love

Consilierii județeni s-au reunit, marți, în ședință extraordinară, în cadrul căreia au adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Instituția Prefectului – Județul Constanța, Consiliul Județean Constanta, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T.Burada” și Primăria Municipiului Constanța, în vederea organizării evenimentului „SĂRBĂTORIM DOBROGEA”.

CITEȘTE ȘI:

Este, practic, vorba despre Ziua Dobrogei, care se va organiza între 14 și 23 noiembrie a.c. În cadrul aceleiași ședințe, a fost aprobată și rectificarea bugetară pentru Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, instituția prin care CJC organizează evenimentul.

Programul complet a fost anunțat de președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu:

Evenimentul SĂRBĂTORIM DOBROGEA cuprinde mai multe acțiuni culturale, educative, sociale, sportive ș.a.m.d. Conform protocolului de colaborare, CJC va avea mai multe obligații, precum punerea la dispoziție pentru diverse evenimente a Pavilionului Expozițional, Muzeului de Artă; asigurarea unor premii pentru a sărbători cele mai vârstnice persoane din cadrul fiecărei minorități dobrogene și cele mai în vârstă născute în data de 14 noiembrie ș.a.m.d.

Ziua Dobrogei este celebrată ca sărbătoare națională, după ce o lege în acest sens a fost promulgată în 2015, inițiativa datând din 2012.

Anul acesta se împlinesc 141 de ani de când Dobrogea a revenit la Patria Mamă. La finele Războiului pentru Independenţă (1877 – 1878), în ziua de 14 noiembrie 1878, Regele Carol I proclama alipirea Dobrogei la România, preluând administraţia de la Rusia. Ziua Dobrogei marchează reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern. Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I: „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *