Spread the love

În România, pentru unele persoane aproape că nu mai există legislație. Pentru președintele GSP, Gabriel Comănescu, legislația nu mai are nici o relevanță de mai mulți ani, iar autoritățile nu doar că nu au nimic împotrivă, ci se și străduiesc să calce pe cadavre ca să îl scoată la liman. Amintim că Grup Servicii Petroliere a câștigat în mod controversat un contract cu OMV Petrom – compania care organizează în general licitații strict pentru GSP – în valoare de un miliard de lei. Detalii, AICI! GSP nu îndeplinea condițiile stipulate în contract, respectiv pentru servicii integrate în zona de producție: reparații și întrețineri, cantină și catering, transport aerian, naval și alte instalații maritime, practic toată comunitatea de afaceri conexă acestei zone de activitate fiind angrenată în proiect, GSP fiind liderul de proiect, în ciuda deselor experiențe nefericite.

Problemele nu au întârziat să apară. Întrucât nu a plătit serviciile unui subcontractor – HELIPORTUGAL – compania de transport aerian a încheiat înțelegerea și, astfel, Comănescu a rămas fără MEDEVAC – evacuarea medicală de urgență, plus schimbul de echipaj de pe platforme. Rămas fără acest serviciu, Comănescu a dezlănțuit o campanie medicatică împotriva HELIPORTUGAL, detalii AICI!

Cu sau fără scandal cu portughezii, Comănescu a rămas fără asigurarea acestui serviciu, lucrătorii fiind practic abandonați pe platforme. În acest context, președintele GSP s-a adresat Statului Major al Forțelor Navale, pentru a-i fi asigurat MEDEVAC-ul cu… elicopterele militare, Puma Naval. Forțele Navale au precizat recent pentru TOMIS NEWS că, din mai multe motive, elicopterele militare NU pot fi puse la dispoziție.

Între timp:

Ciucă implică Armata Română în eșecul comercial al lui Comănescu!

Elicopterele Puma Naval sunt angrenate în diverse misiuni în cadrul NATO – lăudate de altfel chiar de șeful statului, Klaus Iohannis, la Constanța de Ziua Marinei; nici din punct de vedere tehnic nu pot desfășura aceste operațiuni și, mai ales, nici legal, întrucât vorbim despre un ajutor de stat cu tehnică militară pentru eșecul comercial al unui antreprenor privat.

Lobby-ul lui Comănescu la MApN a dat roade și ministrul Nicolae Ciucă a dispus trimiterea elicopterelor Puma Naval la platformele PETROM. Ceea ce urmează să vedeți este o ilegalitate de proporții, un exercițiu de apuntare, pe principiul să sperăm că merge:

Tehnic vorbind, elicopterele Puma Naval au o greutate de 10 tone. Presupunând că nu vor fi alimentate cu combustibil complet – ceea ce nu se poate face în aceste condiții – greutatea ajunge la 7 tone. Platformele în cauză susțin o greutate de maxim 7 tone, în standarde, fiind vechi și fără mentenanță la zi se estimează că pot suporta maxim 6 tone. Cu alte cuvinte, din ordinul ministrului Ciucă, viața militarilor și a celor 320 de lucrători de pe platforme (două ture plus echipele tehnice) este pusă în pericol.

Contractul lui Comănescu cu Petrom este EXPIRAT! Ciucă și-a violat politic colegii militari

Urgența asigurării MEDEVAC este ca o sabie la capul lui Comănescu, nu doar din motive profesionale, ci și din rațiuni contractuale care, în realitate, este… expirat! Prestarea serviciilor de transport aerian la/de la platformele marine din Marea Neagră aparținând OMV Petrom, ca fiind parte a serviciilor integrate care fac obiectul acordului cadru încheiat între OMV Petrom şi GSP Offshore, este reglementată de două documente: Schedule 1 General Terms and Conditions și Schedule 3 Specific Terms and Conditions for Helicopter Services (completată cu Annex 1.5 cuprinzând specificaţiile tehnice ale serviciului de transport aerian cu elicoptere). Conform acestor documente, dacă elicopterele cu care se prestează serviciul de transport aerian nu sunt disponibile o perioadă mai mare de şapte zile, OMV Petrom poate, la alegerea sa, să înceteze contractul subsecvent sau acordul cadru conform condițiilor generale. Întrucât interesul lui OMV Petrom nu este să realizeze lucrările, ci să îl finanţeze pe Gabriel Comănescu, nu a solicitat încetarea contractului. De asemenea, nici MApN, nici Forțele Navale, nu au fost interesate de acest mic detaliu. Amintim că GSP nu mai asigură acest serviciu de aproape 30 de zile…

Sursele TOMIS NEWS din cadrul Forțelor Navale ne-au precizat că ministrul Ciucă nu a fost interesat de nici un aspect tehnic sau legal, concluzionând că ne-au violat politic pentru interesul comercial al lui Gabriel Comănescu.

Mihail Kogălniceanu s-a oferit gazdă pentru salvatorii lui Comănescu 

Întrucât povestea cu elicopterele Puma Naval nu poate să țină la nesfârșit, deși nu există nici o instituție care să reacționeze, președintele GSP are totuși nevoie de o soluție comercială. Astfel, printr-o înțelegere rapidă, pe genunchi, cu puține clauze și de durată de doar șase luni, Comănescu i-a contractat pe belgienii de la Belair. Aceștia sunt la curent cu istoricul comercial al lui Comănescu și au impus o serie de condiții draconice, pe care președintele GSP nu poate și deja a transmis că nu dorește să le îndeplinească, precum un avans pe trei luni de 1,2 milioane de euro și înainte de expirarea celor trei luni să plătească următoarele trei luni, de aceeași sumă.

Comănescu și-a dat acordul pentru belgieni și, astfel, vineri seară, la 22:00, primul elicopter Belair de tip Augusta 139 a aterizat la aeroportul Mihail Kogălniceanu, Comănescu, prin Vega Offshore (GSP Offshore fiind contractoarea cu PETROM – n.r.), asigurând toate serviciile: chirie pentru staționare, plată SRI ș.a.m.d.

VA URMA!

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *