Spread the love

Conducerea social-democraților s-a reunit, sâmbătă, în stațiunea Mamaia, în cadrul Comitetului Executiv Național. Printre subiectele de discuții s-au regăsit analiza miniștrilor PSD, situația ministerelor lăsate libere după ieșirea ALDE de la guvernare și, așa cum a precizat vineri seară președintele partidului, Viorica Dăncilă, la Conferința Județeană a PSD Constanța, s-a făcut și o analiză a portofoliilor şi a paşilor pentru perioada următoare, în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că respinge integral remanierea și cere vot de confirmare pentru Guvern în Parlament. Totodată, după CEx, a avut loc și întâlnirea deputaţilor şi senatorilor PSD cu conducerea partidului.

Toți liderii organizațiilor județene ai PSD au participat la CEx, aceștia sosind, rând pe rând, până la ora 11:00, deși ședința ora programată inițial să înceapă de la 10:00. Inclusiv președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a participat la ședință, acesta a sosit fiind însoțit de Rovana Plumb.

Înaintea ședinței CEx, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat faptul că situația politică este foarte complicată și, după ce președintele Klaus Iohannis a respins ultimele propuneri de miniștri (Educație, Justiție și Afaceri Interne), există riscul unei crize instituționale.

Dăncilă joacă dur: îl amenință pe Iohannis cu… chemarea în judecată!

Premierul Viorica Dăncilă a declarat la începutul ședinței CEx că nu se grăbește să meargă în Parlament și că PSD nu va pleca de la guvernare, ci opoziția trebuie să demonstreze că poate strânge semnături pentru moțiunea de cenzură. Totodată, Dăncilă a mai spus în cadrul CEx și după ședință că ia în calcul o chemare în judecată a lui Klaus Iohannis, întrucât președintele a numit Guvernul drept corupt, la ultima sa apariție publică de la Palatul Cotroceni. Dăncilă dorește să solicite dovezi în acest sens. Dăncilă și Iohannis vor mai avea o întâlnire luni, 2 septembrie și în urma acestor discuții va decide dacă va depune acțiunea în instanță sau nu.

Astfel, discuțiile despre restructurarea Guvernului vor avea loc în partid abia după ce o să discute, luni, cu președintele Klaus Iohannis. O variantă în PSD este ca la restructurarea Guvernului să se propună aceiași miniștri respinși de Iohannis, dar există riscul ca șeful statului să atace la CCR hotărârea Parlamentului spunând că nu poate fi obligat să numească miniștri pe care i-a respins deja.

Se anunță epoca Guvernului… plin de interimari! „Funcționează foarte bine

În acest moment sunt în joc mai multe ministere: Energia, Relația cu Parlamentul, Mediu, Justiție, Interne, Educație, plus două funcții de vicepremier pentru parteneriate strategice și probleme economice. Pe lângă acestea, Dăncilă ar putea să mai schimbe câțiva miniștri. Totodată, Dăncilă a arătat în cadrul conferinței de presă după ședința CEx, la care au mai participat Mihai Fifor, Eugen Teodorovici, Marcel Ciolacu și Felix Stroe, că va propune miniștri, iar dacă Iohannis îi va respinge, va rămâne varianta unui Guvern plin de… interimari, despre care premierul a spus că funcționează foarte bine.

Dăncilă nu se sperie de baroni: „Nu pierd doar eu, pierdeți toți!

Mai mulți lideri ai filialelor județene ale PSD i-au semnalat în cadrul CEx candidatului la prezidențiale, Viorica Dăncilă, că nu este „entuziasm” în organizații.

„Dacă vreți să mă schimbați, să mă schimbați după alegeri, dar să vă implicați pentru că nu pierd doar eu, pierdem toți că urmează localele”, le-a răspuns Dăncilă. În cadrul conferinței de presă, Viorica Dăncilă a reluat acest avertisment pentru liderii PSD, dar și pentru parlamentarii care ar dori să plece din partid sau să trădeze la votul pentru moțiunea de cenzură:

Un alt subiect care a fost atins la ședința CEx, dar, la fel, rămas neclarificat, a fost cel legat de șefia Senatului. ALDE a plecat de la guvernare și, pe cale de consecință, Viorica Dăncilă așteaptă demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului, asigurând faptul că unul din vicepreședinții social-democrați ai forului vor putea asigura un interimat. Unul dintre vicepreședinți este senatorul constănțean Nicolae Moga, însă Dăncilă nu a spus foarte clar care dintre aceștia va prelua atribuțiile de președinte:

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *