VIDEO Caravana Smart City a ajuns la Constanța. „Organizarea statală, cum o știam noi, se schimbă! Orașul, județul, regiunea, vor avea puteri din ce în ce mai mari!”

Programul Caravana Smart City, cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România, organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM), din anul 2017, în parteneriat cu Ministerul Energiei, a ajuns, vineri, la Constanța.

Evenimentul de la Palatul Administrativ a luat forma unei dezbateri privind viitorul municipiului și au fost prezentate exemple de bune practici în domeniul Smart City, cu rezultate concrete ale proiectelor de acest gen din țară. De asemenea, reprezentanții unor companii de top, precum Orange, Asseco sau Microsoft, au prezentat soluții tehnologice concrete de tip Smart City, menite să îmbunătățească viața cetățenilor și să optimizeze resursele orașului.

Eduard Dumitrașcu, președintele ARSCM, a avut cuvântul de deschidere și a vorbit despre particularitățile Constanței și despre potențialul acesteia de a deveni un oraș stat:

Cu prilejul discursului, Eduard Dumitrașcu a numit-o, începând de astăzi, pe constănțeanca Magda Bei, antreprenor, drept președinte al ARSCM Constanța:

La eveniment a participat și primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

„Caravana pe care o organizați este un lucru extraordinar, în România tot mai multă lume a ajuns să vorbească despre Smart City. Constanța este în etapa de realizare a strategiei de Smart City. Orice contribuție este binevenită. Cel mai important este să naștem o strategie care să ne dea proiecte viabile. Îmi doresc ca strategia de Smart City să vină să se alăture la ceea ce am construit cu echipa mea”, a declarat Făgădău.

Potrivit convingerilor ARSCM, statele și-au pierdut puterea și influența de odinioară, care s-au transferat către orașe și companiile transnaționale. Astfel, conceptul de smart city este dezvoltat pe baza unor concepte care gravitează în jurul ideii de oraș inteligent, adică intersecția digitalului cu piloni importanți ai comunității: administrația publică, mediul academic, mediul privat și, în final, beneficiarul, adică cetățeanul.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*