VIDEO Biden dislocă încă 5.000 de militari în România. Iohannis anunță că „ne-am atins TOATE obiectivele” la summitul NATO: „Pentru prima dată Marea Neagră e menţionată într-un Concept Stategic”
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România și-a atins toate obiectivele în cadrul summitului NATO din Spania:
„Am terminat prima sesiune a Summitului NATO şi iată deja avem ştiri foarte importante pentru naţiune, cum se spune. A fost o reniune cu o profundă însemnătate pentru Alianţă, dar şi pentru România. Punctul central a fost invazia Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Am adoptat decizii de importanţă majoră, împreună cu ceilalţi aliaţi. Am decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina, prin adoptarea unui pachet de măsuri de asistenţă. Am adoptat un nou Concept Strategic al NATO pentru următorii 10 ani. România a fost primul stat aliat care a susţinut necesitatea unui nou document pragmatic aliat şi iată că astăzi acest nou document a fost aprobat. E un demers absolut necesar pe care l-am solicitat noi insistent în toate discuţiile la NATO, dar şi Alianţi. Am hotărât un cadru care să răspundă eficient tuturor ameninţărilor. Am decis intensificarea sprijinului pentru parteneri, deci inclusiv pentru Republica Moldova şi Georgia. Toate aceste decizii răspund unei solicitări majore făcută de noi, de România. Acest Summit reprezintă una din cele mai semnificate reuniuni aliate din ultimii ani în ceea ce priveşte rezultatele pentru România. Toate obiectivele pe care ni le-am propus au fost atinse şi rezolvate în sensul solicitat şi … CITEȘTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI!