VIDEO AUR Constanța continuă să taie iarba „primarului avarie”, Chițac. „NU ne lăsăm până nu te vedem DAT JOS din scaun!”

Partidul AUR Constanța a furnizat un moment de impact joi, la ceremoniile militare și religioase de la Monumentul Eroilor, cu prilejul Zilei Eroilor, când a depus două coroane de flori: una în jalnicul spațiu improvizat, a doua – spre stupefacția autorităților locale, rupând rândurile de militari – direct la monument. Amintim că monumentul în cauză se află în stare avansată de degradare și, astfel, cei de la AUR au dorit să transmită un mesaj clar: Restaurare!

focsa
Deputatul Dumitru Viorel Focșa

După ceremoniile oficiale de joi, deputatul Dumitru Viorel Focșa s-a deplasat la monumentul Regimentului 34 Infanterie, de pe strada Traian, care este acoperit de bălării, în aceeași măsură în care se află tot orașul Constanța. Deputatul Focșa a inițiat recent o campanie de tăiere a ierbii prin oraș și a promis că acțiunile vor continua. De asemenea, Focșa a arătat la monumentul de pe strada Traian pentru „primarul avarie Chițac” „nu mă las până nu te văd dat jos”, oferind și argumentele de rigoare:

Cei de la AUR Constanța s-au ținut de cuvânt. Vineri dimineață, s-au echipat cu două motocoase și au tăiat iarba de la monumentul Regimentului 34 Infanterie:

Potrivit celor de la AUR Constanța, acțiunile de igienizare și ecologizare se vor intensifica în următoarea perioadă – în special în cartiere, iar pentru demersul de demitere prin referendum se va apăsa pedala, pentru că starea de nervozitate și insuportabilitate a constănțenilor a atins cote alarmante.

aur constanta2 1
aur constanta3
aur constanta4

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *