VIDEO Adio, alianța PSD-ALDE! Tăriceanu îl lansează pe Daraban pentru Primărie: „Constanța este cunoscută în țară prin grupurile de interese care conduc în beneficiul propriu”

Conducerea centrală a ALDE s-a reunit, alături de susținători, sâmbătă, la Constanța, evenimentul marcând practic startul partidului pentru alegerile europarlamentare și nu numai. Alături de președintele Călin Popescu Tăriceanu, au mai fost secretarul general Daniel Chițoiu, coordonatorul organizației județene, senatorul Ion Popa; candidații la europarlamentare Daniel Barbu și Andrei Gerea, dar și președintele ALDE Tulcea, Octavian Popa și, evident, președintele organizației municipale a ALDE, Gabriel Daraban. Cu acest prilej, Gabriel Daraban,și-a anunțat intenția de a candida la alegerile locale, țintind Primăria Constanța. Evident, președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, îl susține pe Daraban în această cursă.

CITEȘTE ȘI:

„Mă bucură foarte mult faptul că Gabi Daraban s-a hotărât să candideze pentru Primărie. De ce? Discutam astăzi și cu colegii motivele pentru care sunt extrem de atașat de Constanța, anume faptul că, pe linia mamei, sunt constănțean, am petrecut copilăria aici și am încercat cu modestele mele eforturi să fac ceva pentru Constanța. Primul radio local pe care l-am înființat în rețeaua radio Contact, după București, a fost la Constanța, radio care a fost condus de Cornel Stroe, bateristul de jazz. Dumnezeu să-I aibă în pace, îmi pare foarte rău că Cornel Stroe a plecat dintre noi. Dar, această aventură, acest frumos proiect, a fost o mică contribuție a mea pentru ca orașul  să simtă puțin că epoca comunistă s-a încheiat și trăim într-o epocă liberă și democratică. Am mai avut câteva încercări de a face ceva în Constanța, din păcate nu pot să mă laud că am reușit, pentru că Constanța nu e ce credeam eu că va fi după căderea comunismului. Eu mi-am imaginat Constanța devenind al doilea oraș ca importanță al țării, prin Portul la Marea Neagră, plămânul prin care respiră economia națională. Regret că Constanța nu este astăzi ceea ce eu mi-am imaginat și văd în alte țări porturile importante… alte țări au șapte porturi, cinci porturi și toate sunt orașe prospere. Aici, nu văd această efervescență caracteristică unui oraș în care economia profită de pe urma Portului. Sunt convins că Gabi Daraban, care este atașat Constanței și iubitor și doritor să vadă Constanța evoluând, va lansa proiectul pe care bănuiesc că ar putea să-l denumească „Renașterea Constanței”, care să se bazeze, bineînțeles, pe activități economice susținute, fie că e vorba de comerț, fie că e vorba de servicii, de industrie, de agricultură, în care dorința noastră este să angreneze toate forțele vii ale orașului. Adică: mediul economic, universitar, intelectualitatea – care este în Constanța numeroasă și foarte bine reprezentată, până la ultimul cetățean. Eu cred că cu toții își doresc un oraș care să fie un simbol pentru România și care să le facă viața cât mai frumoasă, agreabilă și cât mai prosper”, a spus Tăriceanu.

În percepția președintelui ALDE, Constanța este dominat de grupuri de interese, afirmația reprezentând practic ruperea lanțului de iubire dintre ALDE și PSD, cel puțin la nivelul județului Constanța.

„Un oraș dominat practic de diverse grupuri de interese, care nu au condus Constanța pentru cetățeni, în beneficiul cetățenilor, ci în beneficiul propriu și lucrul ăsta se vede și se simte și se și cunoaște. Constanța, din păcate, e cunoscută dincolo de granițele orașului, în toată țara, prin această caracteristică nefericită și care trebuie, bineînțeles, să dispară, să țină de trecut. Sigur, până la alegerile locale mai avem un an de zile și până atunci ne pregătim cu osârdie pentru alegerile pentru Parlamentul European”, a mai spus Tăriceanu.

Daraban: „Actuala administrație locală îngroapă orașul”

Evident, Gabriel Daraban și-a înscris discursul în același registru, susținând că actuala administrație locală ar trebui să dispară la alegerile locale din 2020.

„Lucrez în domeniul economic de foarte mulți ani, nu am ieșit din Portul ăsta din 1998 până în prezent, cunosc și simt suflul economic al urbei și ceea ce se întâmplă în momentul de față vedeți și dumneavoastră, un singur exemplu: teatrul „Oleg Danovski”, cum a fost el acum 20 de ani? Ce importanță avea la nivel național? Ce trupe de balet avea teatrul? Sunt niște simple exemple. Cum a ajuns în momentul de față? Lipsa de interes pe tot ce înseamnă cultură, educație, social la nivelul orașului nu face altceva decât să ne pună în situația să demonstrăm că avem posibilitățile și mentale și economice, pentru că trebuie să vină alături de noi oameni interesați să schimbe imaginea orașului Constanța. Normal că singuri nu vom putea, dar consider că încă o perioadă sub această structură de coordonare a administrației locale nu face altceva decât ca orașul să se îngroape mai mult”, a spus Daraban.

ALDE se mobilizează pentru europarlamentare

Alegerile pentru Parlamentul European ne bat la ușă și, în acest sens, Tăriceanu a explicat modalitatea prin care ALDE și-a desemnat candidații.

„ALDE a făcut o listă care conține în zona eligibilă cele mai importante personalități politice ale partidului, personalități care se disting fie printr-o carte de vizită profesională de excepție, asociată cu activitate politică deja confirmată, fie sunt oameni care au activat la nivelul organizațiilor locale și au demonstrat calitățile de organizator și în acest fel au fost selectați pe lista pentru Parlamentul European”, a mai spus Tăriceanu.

Din partea ALDE, Norica Nicolai, actual europarlamentar, deschide lista, urmată de Daniel Barbu, Renate Weber – actual europarlamentar, Ovidiu Silaghi, Varujan Vosganian, Andrei Gerea și Radu Silaghi.

CITEȘTE ȘI:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*