VIDEO ABADL a început etapa a doua de LĂRGIRE a plajelor – Sudul litoralului. „Garanția” lucrărilor: Minim 50 de ani

Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a organizat marți o conferință de presă pentru a anunța lansarea proiectului pe fonduri europene „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE Faza II (2014-2020)”. La eveniment au participat directorul general Hristu Uzun, reprezentanți ai Instituției Prefectului Constanța și Consiliul Județean Constanța, dar și – evident – managerul de proiect: Nicușor Buzgaru.

Proiectul are ca obiectiv principal protecția zonei costiere a litoralului românesc al Mării Negre de efectele eroziunii și reducerea pagubelor asupra populației, prin derularea unor ample lucrări de reabilitare și protejare a liniei țărmului, a terenurilor adiacente și a ecosistemelor de uscat și marine. ABADL este beneficiarul proiectului „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE Faza II (2014-2020)” Cod SMIS 2014+ 122927, cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor.
Potrivit managerului de proiect, garanția lucrărilor de lărgire a plajelor este de minim 50 de ani. De asemenea, potrivit acestuia, Vama Veche nu a putut fi inclusă în proiect, din cauza condițiilor specifice de mediu:
Contractul de finanțare are o valoare totală de 3.805.641.721,67 lei din care valoarea cofinanțării UE: 2.722.170.915,77 lei și contribuie la atingerea obiectivului specific 5.1 Reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundaţii şi eroziune costieră.
